vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Peste 10 milioane de lei pentru sistemul de e-ticketing din stațiile dintre Condurașilor și Abatorului

    de Raluca Medeleanu | 19 iulie 2021, 11:21 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    Google Street View

    După ce Sylc Con Trans a câștigat, în iunie, licitația lansată de Primărie pentru modernizarea liniei de tramvai pe o porțiune din strada Pădurii, acum municipalitatea a dus la final o altă licitație prin care va implementa pe tronsonul respectiv sistemul de e-ticketing.

    Licitația pentru achiziția, proiectarea și instalarea sistemului de e-ticketing pentru proiectul „Modernizare Sistem de Transport Public cu Tramvaiul în Municipiul Arad – Traseu Strada Pădurii între Strada Abatorului și Strada Condurașilor” a fost câștigat e Telelink Services Romania, respectiv Telelink Business Services EAD, Telelink City și Global Tech Xpert, care vor primi suma de 10.575.336,8 (fără TVA). Banii provin din fonduri europene (POR) și cofinanțare din bugetul local.

    Potrivit anunțului de pe SEAP, proiectul constă în: „proiectarea, furnizarea și instalarea unui Sistem Integrat de Colectare Automata a Tarifelor în Municipiul Arad (sistem integrat de e-ticketing), împreună cu următoarele subsisteme auxiliare: un sistem de urmărire a vehiculelor și de management al flotei (VTMS), necesar pentru a îmbunătăți capacitatea de management, calitatea serviciului și pentru a asigura comunicarea, online, cu flota; un sistem de informare a pasagerilor în stații și la bordul vehiculelor (integrat în VTMS) pentru a oferi, în timp real, informații de interes pentru pasageri; un sistem de supraveghere la bordul vehiculelor și un sistem de numărare a pasagerilor la bord (integrat în VTMS) cu obiectivul principal de a asigura siguranța pasagerilor, precum și de a reduce numărul pasagerilor care circulă fraudulos; un sistem de acces al publicului la internet prin Wi-Fi, atât la bordul vehiculelor, cât și în stații, cu obiectivul principal de a promova utilizarea telefoanelor inteligente ca și instrument de plată a tarifelor de călătorie, prin utilizarea soluției de comunicare de proximitate prezentă în majoritatea telefoanelor inteligente (NFC)”.

    Pentru a fi desemnată câștigătoare, oferta celor patru firme care lucrează la proiect a fost analizată după următoarele criterii: prețul ofertei (60% din punctaj), experiența personalului (20%) și garanția lucrărilor (20%).

    În ceea ce privește modernizarea propriu-zisă a liniei de tramvai de pe Pădurii, dintre Condurașilor și Abatorului (inclusiv reamenajarea a 8 stații), investiția se ridică la suma de 12.785.142,47 lei, iar Sylc Con Trans are obligația să termine lucrările într-un termen de 16 luni.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.