Peste 12.450.000 de persoane au tranzitat frontierele Nădlac I și II în perioada ianuarie-august





Cifrele bilanțului Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră (STPF) Arad pentru perioada ianuarie-august arată că peste 12.450.000 de persoane au tranzitate vămile Nădlac I și II, în timp ce numărul total al oamenilor care au intrat sau ieșit în/din țară prin toate PTF-urile din județul Arad depășește 13.660.000.
„În perioada ianuarie-august, prin punctele de trecere a frontierei de pe raza județului Arad, au tranzitat peste 13.660.000 persoane, din care prin Nădlac I și Nădlac II au tranzitat peste 12.450.000 persoane. În ceea ce priveşte situaţia generală a traficului mijloacelor de transport, în perioada supusă analizei, frontiera a fost tranzitată de peste 5.150.000 mijloace de transport. Din acestea, peste 4.450.000 fiind prin PTF Nădlac I și PTF Nădlac II”, arată bilanțul SPTF Arad.
În ceea ce privește faptele ilegale, polițiștii de frontieră au constat un număr de 1.981 de astfel de fapte, dintre care 1.542 de infracțiuni și 162 de contravenții săvârșite atât de cetățeni români cât și străini, valoarea amenzilor aplicate fiind de peste 48.000 lei.
Cele mai multe încălcări la regimul juridic al frontierei de stat au vizat trecerea/tentativa de trecere ilegală a frontierei și traficul cu autoturisme furate. Valoarea autovehiculelor reținute de polițiștii de frontieră arădeni, în perioada menționată, este de aproximativ 3.000.000 de lei.
Tot în primele opt luni ale anului, unui număr de 115 de persoane – cetățeni străini – nu le-a fost permisă intrarea în România, ca urmare a neîndeplinirii condițiilor de intrare în țară.
De asemenea, 135 de mijloace de transport nu au pătruns pe teritoriul României ca urmare a faptului că transportau deșeuri. În total, peste 3.300 de tone de deșeuri au fost oprite la intrare în țară.
Potrivit bilanțului STPF Arad „în perioada analizată, la nivelul județului Arad, polițiștii de frontieră împreună cu lucrători din cadrul Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului din județul Arad, nu au permis intrarea în ţară a 135 mijloace de transport încărcate cu 1.837 tone deșeuri. De asemenea, nu a fost permisă intrarea în țară a unui tren cu 28 de vagoane, încărcat cu 1.500 tone deşeuri”.
Citește și: Acțiunea BARIERA la frontiera Nădlac II și alte două vămi. Sute de camioane și autocare au fost verificate
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)