Peste 400 de camioane care transportau deșeuri, oprite la frontierele din vestul țării în 2024





Peste 400 de camioane care transportau deșeuri au fost oprite la frontierele din vestul țării în 2024, nefiindu-le permis accesul pe teritoriul țării noastre, arată bilanțul pe anul trecut al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Oradea.
De asemenea, cantitatea totală de deșeuri înapoiată pe teritoriul statului vecin a fost de peste 6.350 de tone, cele mai multe cazuri înregistrându-se la Sectorul Poliției de Frontieră Nădlac și Borș.
„Având în vedere faptul că ITPF Oradea a avut în anul 2024 la nivelul județelor Arad și Bihor cinci puncte de trecere a frontierei prin care erau permise transferurile de deşeuri şi mărfuri/bunuri second-hand (PTF Nădlac I și II, PTF Borș II – rutier, PTF Curtici și PF Episcopia Bihor feroviar, activitatea specifică domeniului în cauză s-a derulat prin acțiuni în comun cu Garda de Mediu.
Acestea au constat în verificarea, în special pe sensul de intrare în țară, a mijloacelor de transport marfă suspectate că transportă deșeuri și dispunerea de către lucrătorii Gărzii de Mediu a măsurilor legale ce se impun (exemplu: nepermiterea intrării pe teritoriul României, sigilarea până la destinație și permiterea intrării).
În anul 2024, la nivelul ITPF Oradea au fost efectuate solicitări către Garda de Mediu în vederea efectuării de controale pe sensul de intrare în România, fiind oprite de la intrarea în ţară 404 de transporturi de bunuri considerate deșeuri, care nu îndeplineau condiţiile legale de intrare în ţară”, a transmis Poliția de Frontieră.
Comentariile portalului
O sarakie de om
Am avut o experienta in Munchen la o terasa: dupa ce am consumat ceva sucuri, chelnerul ne-a adus bonul pentru plata si ne-a mentionat ca ,, the tip is not included", (...)
marele Goldiș săracu s-ar răsuci în mormânt și poate s-ar dezice de declarația din noiembrie 1918 dacă ar vedea Românika manelizată de azi. De altfel, nu (...)