Pericol mare la intrarea în Arad! Neliniștea celor de pe… Câmpul Liniștii

    de Lucian Dănilă | 8 decembrie 2019, 11:25 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    6

    S-a întâmplat de multe ori în Arad ca unele lucruri să fie făcute doar după ce se pierd vieți omenești. Așa s-a întâmplat cu semaforizarea la intersecția străzilor Mihail Kogălniceanu cu Andrei Șaguna, așa s-a întâmplat pe Bulevardul Iuliu Maniu…

    Ne aducem aminte de aucm destul de mulți ani în urmă că mai mulți oameni au murit la intersecția străzii Petru Rareș, din Grădiște, cu șoseaua de centură. Se circula cu viteză mare, șoferii – nu toți – nu erau atenți la semnele de circulație, veneau fiecare ca și cum ar fi avut prioritate și accidentele erau groaznice. A fost nevoie să moară mai mult de cinci oameni ca să fie construit acel sens giratoriu.

    Așa și la intersecția dintre Andrei Șaguna cu Mihail Kogălniceanu. Am scris de nenumărate ori să fie semaforizată intersecția, dar nimeni nu făcea nimic. Până într-o zi când femeia care locuia în casa din acea intersecție a fost lovită mortal tocmai de ambulanță… Apoi s-au pus semafoare…

    Pe Bulevardul Iuliu Maniu a trebuit să moară un om pe terecera de pietoni pentru a se monta limitatoare de viteză…

    Acum trebuie să scriem despre strada Câmpul Liniștii. Pentru cine nu știe, strada Câmpul Liniștii este de la giratoriul de pe strada Poetului până în șoseaua de centură, având la mijlocul ei trecerea de nivel pestea calea ferată.

    Tocmai în acea zonă este problema. Arădenii, mai ales cei din zonă, cunosc locul. Dar odată cu modernizarea căii de rulare, odată cu faptul că s-a construit acel drum cu câte două benzi pe sens, a crescut și viteza cu care se circulă prin acea zonă. Și nu circulă doar șoferi din Arad, care cunosc locul…

    Vin pe strada Câmpul Liniștii, la firmele din acea zonă, persoane din alte județe sau chiar din alte țări. În zilele în care nu e ceață să spunem că nu este o problemă foarte mare, dar s-a întâmplat în ultimele două săptămâni ca trei persoane să ajungă cu mașina în stâlp imediat după intersecția care duce pe strada Livezilor. De fiecare dată s-a întâmplat pe timp de ceață?

    „Păi da, că vin cu viteză pentru că le permite drumul, după care numai se trezesc că în fața lor e un stâlp și calea ferată. Dacă nu se face ceva cu semnalizarea acolo, poate să fie jale într-o zi. Trei accidente au fost în ultimele două săptămâni”, ne spune Carmen, o femeie care locuiește în zonă.

    Ce propunem noi? Să fie semnalizată din timp acea intersecțiua, astfel încât șoferii care vin cu viteză pe cele două benzi, dinspre centură spre oraș, să fie avertizați că urmează o curbă la stânga (sau la dreapta dacă continuă pe strada Livezilor). De asemenea, să se semnalizeze mai bine faptul că drumul cu prioritate este cel de pe Câmpul Liniștii pentru că, din obișnuința anilor trecuți, cei care se duc pe strada Livezilor nu dau prioritate celor care vin pe Câmpul Liniștii.

    Chiar ar fi bine ca cineva să se ocupe de această intersecție înainte de a ne vedea nevoiți să mai scriem despre oameni care și-au pierdut viața…

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Dar de ce nu mai bine sa se facă trecerea la nivel in continuitatea străzii, cum dealtfel e și normal? Eu așa realizare tipică a ingeniozității arădene cum e trecerea aia la nivel cu șerpuire n-am văzut în niciun oraș din țara asta. Ce naiba, chiar suntem caracalul Vestului. De ani de zile e gata strada aia plus continuarea care înțeapă in centură, dar trecere la nivel n-au fost în stare să facă…

      +8 voturi
      +1
      -1
    2. O mare porcărie. Facem un drum cu 4 benzi care susține trafic și viteza. Apoi tot traficul se revarsă într-un drum sătesc. Curba de 90 grade care doar traversează o cale ferată 50m lateral. Pe urma drumul continuă în aceeași direcție după încă 3 curbe de 90grade.
      Veșnic în ocolirea respectivă sunt niste tranșee. Oricce se plombează, durează maxim o lună și-i la loc crater.
      Un drum drept nu era mai logic?

      +9 voturi
      +1
      -1
    3. …la anul in februarie se implinesc 3 ani si de la distrugerea sensului giratoriu din terminatia strazii Campul Linistii! TREI ANI! Pentru reasezat niste pavele.

      https://specialarad.ro/ceata-face-ravagii-un-tir-a-distrus-structura-sensului-giratoriu-a-centurii-aradului/

      Plus de asta trotuarele de pe acea strada…inexistente. Lumea circula pe carosabil, tirurile sunt parcate mereu ocupand o banda de circulatie obligandu-te sa calci mereu peste linia continua(in caz de accident pe miltieni ii doare-n basca)…trecerea peste calea ferata care nu apartine de CFR este execrabil “realizata”…practic daca treci cu mai mult de 5 km/h ora iti lasi masina acolo.
      …Pe langa asta, praf si noroci ca pe drumuri forestiere si o mizerie de nedescris domneste peste tot pe acea strada care este la 5 KM de KM Zero al Aradului.

      Cat despre articol…limita de viteza in oras este de 50 km/h (hai 70 ca vezi Doamne consideri centura acea strada) iar in caz de vizibilitate redusa se circula cu atentie sporita adaptand viteza la conditiile de drum.
      In cazu’ de fata nu Primaria e de vina ca-s prosti de dau in stalpi. E lipsa Militiei de pe strazi!

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.