vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Pentru unii este doar o zi de duminică… Pentru noi e totul!

    de Lucian Dănilă | 2 august 2020, 12:28 PM | Sport

    4

    Nu mi-aș fi dorit să ajung să trăiesc ziua de astăzi așa cum o trăiesc. Nici nu mă gândeam că se va ajunge aici și, nu cu mult timp în urmă, nici nu credeam că se va ajunge aici.

    Este un test, un mare test pentru noi, pentru suporterii echipei UTA, dar mai ales un mare test de voință, de ambiție, de dăruire și bineînțeles de valoare pentru jucătorii și antrenorii acestei echipe care joacă astăzi un meci decisiv pentru promovarea în prima ligă. Da, nu ezit să scriu că, personal, cred până la capăt în ambiția, priceperea și dorința de succes a antrenorului Gyuszi Balint.

    Pentru unii este doar o simplă zi de duminică, o primă duminică de august în care se gândesc unde să meargă la plajă, unde să facă un grătar, ce să pună pe masă la prânz și alte gânduri de genul acesta. Noi, cei care suntem cu gândul la UTA, nici nu mai putem gândi… Emoțiile cresc cu fiecare minut care trece, ne gândim la scenarii, ne gândim la formule de echipă, ne gândim că va fi bine și parcă refuzăm orice scenariu negativ. Nu vedem nimic dincolo de promovare, nu…

    La începutul acestui campionat blitz, poate cel mai ciudat campionat pe care l-am urmărit vreodată, nimic nu ne ducea cu gândul la ultimul meci. Am fost deja în Liga 1 de câteva ori în timpul acestor meciuri, dar realitatea ne-a dat de fiecare dată câte o palmă după cap și ne-a trimis înapoi. Aveam promovarea în mâini în meciul cu Rapid, dar am scăpat-o printre degete. Ne vedeam promovați în timp ce Petrolul conducea încă în minutul 81 pe FC Argeș, dar un final halucinant ne-a trimis înapoi, în Liga 2, la un meci capital de totul sau nimic…

    Astăzi nu vorbim despre mâncare, nici despre plajă, nici despre vreun film pe Netflix sau despre o vizită la neamuri. Astăzi, noi cei care ținem cu UTA, vorbim doar despre UTA.

    Mi-a scris prietenul și colegul Lajos Notaros, mare fan al echipei Arsenal Londra: „Deci, Lucian, o avancronică în care să subliniezi că UTA va trebui să urmeze marele model, Arsenal…” Da, de 75 de ani încoace, avem rădăcini comune cu marele club londonez. Arsenal, echipa care ne-a inspirat culorile și proiectul vechii și legendarei arene din Calea Aurel Vlaicu, a câștigat ieri o finală, finala Cupei Angliei, cea mai veche competiție din lume, câștigând cu 2-1 contra lui Chelsea. Eu, de data aceasta, i-am răspuns că nu vreau modelul Arsenal, ci mai degrabă pe al celor de la Leeds United, echipa care a revenit în Premier League după 16 ani… Iar Lajos a găsit din nou o legătură: „Da, am pornit cu Arsenal, mă rog. Amintește și de Leeds, că altfel ăia seamănă mai mult. Sunt industriali, provinciali și au avut momentele lor de glorie. Ca și UTA…”

    Pentru unii este doar o zi de duminică… Pentru noi e totul!

     

    FC Argeș – UTA, ora 18.30, transmis în direct de Digisport 2

     

     

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Intrebarea e: oare meritam promovarea? Ma refer la valoarea echipei pt prima liga. Determinarea, ambitia lui Balint si a intregii echipe sunt suficiente ? Parerea mea ca nu, mai trebuie ceva … Indiferent de rezultatul de azi, UTA a aratat in ultimele meciuri ca nu are inca forta pentru a ne aduce bucurii in prima liga. Desi tare m-as bucura sa nu am dreptate … Fortza UTA!

      --2 voturi
      +1
      -1
    2. Observ cu mâhnire ca domnii jurnaliști din zilele noastre nu mai știu limba română . Cică campionatul e blitz . Eh, alți colegi nu mai spun “pase” ci asisturi . As vrea sa citesc un ziar german sa aud spunându-se lucrurilor nemțești pe românește. Nu voi trai așa ceva pentru ca acei domni își cunosc limba lor. Noi , nu !

      --2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Ccc

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.