Pentru serviciile aduse „partidului și țării”, polițistul pensionar cu ‘jde mii de lei pe lună, comisarul Ioan Puie, e angajat acum secretar tot la stat, la Comuna Moneasa





Iar o să ne țină unii „prelegeri” despre cât de neprofesioniști suntem, sau cât suntem de răi, sau cât de „trași cu sfori” ne dovedim, încât să publicăm informațiile de mai jos cu o întârziere atât de mare. Și acestora le spunem că nu contează când, ci contează că am aflat, că ne-am revoltat și că, tocmai din aceste cauze, ne asumăm eventualele critici punctuale. Dar nu avem cum să trecem cu vederea un asemenea caz pentru că nu este, cu siguranță, unul singular.
Și atunci…
Domnul comisar Ioan Puie, fost comandant adjunct al Poliției Arad, a ieșit la pensie undeva prin anii 2015. Pensia… una de stat acasă și frecat frunza la câini sau de plecat în lumea largă: 85.000 de lei pe an, adică vreo 7000 de lei pe lună! Cine nu se poate descurca cu o asemenea pensie, având în vedere că există sute de mii de români, angajați, care câștigă mult mai puțin?! Din 2016, pentru că statul român i-a dat voie, comisarul Puie a participat la concursul pentru a fi angajat secretar al comunei Moneasa. A participat la concurs singur și, cum se poate vedea din declarația de avere a acestuia (postată mai jos), a și devenit secretar al comunei amintite. În ciuda faptului că trebuia să facă naveta Arad (unde are domiciliul stabil)-Moneasa, domnului Puie i-au convenit – dacă tot a putut!- și noul salariu… primit tot de la statul român. Câți bani? Aproximativ (tot din declarația de avere – nota red.) 3000 de lei lunar!
Citește și Comisarul Puie de la Poliție l-a crezut pe „Bilă” de la PSD și nu pe Falcă de la Primărie! (GALERIE)
Sinceri să fim, pe noi ne enervează tare informațiile de mai sus. Și subiniem asta deoarece ne gândim că există mulți, foarte mulți tineri care nu au nicio șansă de angajare și pleacă spre alte „zări” să muncească indiferent ce, iar „pensionarii de succes” din România își găsesc imediat locuri călduțe, tot în sistemul public, demonstrând cât de idiot este statul român!
Practic, le plătim pensia pentru că au muncit la stat până și-au zis că nu mai pot, indiferent de motive, iar ulterior le plătim salariul plătit tot de stat pentru că s-au răzgândit și… mai pot! Și nimeni nu le cere nicio socoteală!
Primarul comunei Moneasa, Ioan Herbei, contactat telefonic, ne-a declarat: „Nici mie nu mi se pare normal ca un om care a fost încadrat la stat, să iasă la pensie și apoi să se angajeze din nou, tot la stat. Dar legea este lege și nu avem ce face, trebuie să o respectăm. A fost singurul candidat care s-a prezentat la concurs și care a îndeplinit condițiile cerute acum de lege. Chiar m-am plâns zilele trecute că nu am găsit pe nimeni în zonă care să ocupe postul, având în vedere că acum domnul Puie este mai mult în concediu medical. A stat aici în chirie și ne-a spus că nu mai rezistă în umiditatea asta. Dar, revenind, legea permite, nu avem ce face chiar dacă eu personal nu aș fi de acord, trebuie să respectăm legea.”
Aici aveți un alt caz, al unui pensionar din Poliție, angajat la primăria Ineu: City manager-ul orașului Ineu, Aurel Zaharia, fost comandant de Poliție, acuzat că recurge la amenințări milițienești împotriva celor care-l „mușcă de cur”
Comentariile portalului
De ce nu se prezintă un punct de vedere sau o declarație și din partea celor care au respins accederea scriitorului în rândul academicienilor ? Așa ar fi (...)
Dumnezeu sa o odihnească în pace! A fost o doamnă deosebită!
Ana Blandiana e o mizerie comunista. Extremista in adevaratul sens al cuvantului!