Penitenciarul Arad, vizitat de un ministru al Justiției pentru prima dată de la inaugurare
Vineri, 11 august, a fost o zi specială pentru Penitenciarul Arad, deoarece a primit, pentru prima dată de la inaugurare – anul 2002 – vizita unui ministru al justiției.
„Primită cu bucurie și onoare, doamna ministră Alina Gorghiu a avut oportunitatea să observe direct coeziunea colectivului și eforturile considerabile depuse de polițiștii de penitenciare în ceea ce privește gestionarea deținuților din regimurile de executare cele mai severe – regim închis și regim de maximă siguranță – dintre care un număr semnificativ prezintă probleme de sănătate mentală.
În timpul vizitei, Ministrul Justiției a apreciat eforturile depuse de conducerea și colectivul penitenciarului pentru menținerea unui standard ridicat în gestionarea cu grijă și respect a persoanelor aflate în custodie, concomitent cu preocuparea permanentă pentru dezvoltarea personală și promovarea reintegrării sociale, ca parte a angajamentului instituțional pentru o justiție umană și eficientă”, au transmis reprezentanții Penitenciarului Arad.

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)