vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Pe ruta Arad-Simeria vor circula trenuri cu 160 de km/h. Guvernul a făcut „cumpărături” de 263 milioane de euro

    de Special Arad | 27 martie 2022, 8:20 AM | Administraţie | Recomandările editorilor

    0

    Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a încheiat vineri un contract în valoare de 1,3 miliarde lei (263 mil.euro) cu compania Alstom Ferroviaria, parte a grupului francez Alstom, pentru achiziţia a 20 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) şi mentenanţa acestora pe o perioadă de 15 ani.

    Ramele electrice sunt compuse din şase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere şi patru vagoane intermediare) şi asigură 351 locuri pe scaune.

    Contractul prevede posibilitatea de a suplimenta comanda la 37 de unităţi, cu perioadă de mentenanţă de 30 de ani.

    De asemenea, Alstom va asigura şi instruirea personalului în ceea ce priveşte exploatarea, operarea trenurilor şi utilizarea aplicaţiilor software.

    Din valoarea totală a constractului, 931 milioane lei reprezintă valoarea  ramelor şi 378 milioane lei serviciile de mentenanţă.

    Suplimentarea comenzii cu alte 17 rame şi dublarea mentenanţei la 30 de an  poate duce la un cost total de 3,71 miliarde lei (aproximativ 748 milioane euro). Finanţarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile şi din bugetul de stat.

    Prima ramă va fi livrată la finalul anului 2023, pachetul complet de 37 de rame urmând a fi livrat până la finalul anului 2024.

    Viteza maximă de rulare este 160 km/h.

    Ramele electrice RE-IR vor fi folosite pentru a asigura conectarea Capitalei cu principalele oraşe, dar şi facilitarea conexiunilor inter-regionale.

    Noile trenuri vor circula pe rutele Bucureşti Nord – Constanţa, Bucureşti Nord – Braşov – Arad – Timişoara, Bucureşti Nord – Braşov – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov – Deda – Cluj, Bucureşti Nord – Braşov, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Galaţi, Bucureşti-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroşani – Simeria, Bucureşti-Nord-Craiova-Timişoara-Arad, Cluj-Timişoara, Cluj-Suceava-Iaşi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.