Patru proiecte micuțele doresc idei măricele… CJ Arad a lansat o campanie de strâns propuneri
Președintele CJ Arad, Iustin Cionca și Sergiu Bîlcea, vicepreședintele aceleiași instituții au anunțat astăzi, într-o conferință de presă, lansarea a patru proiecte mai mici care se constituie într-o provocare la adresa societății civile, de acolo de unde cei doi se așteaptă să apară idei. Cei doi și-au exprimat această speranță, chiar dacă au declarat că unele discuții au avut loc deja, între Consiliul Județean și anumiți contractori. De la conferința de presă a lipsit primarul interimar Călin Bibarț care a fost reținut într-o ședință de urgență. Sau, poate, din alte motive?
Revenind la proiecte, în esență, este vorba de transformarea/reabilitarea/reproiectarea a patru locuri din Arad, după cum a explicat Sergiu Bîlcea: „Ne-am dorit proiecte mult mai mari anul acesta , dar o dată cu problemele economice cauzate de această pandemie , am reevaluat situația și venim astăzi cu patru noi mai mici. Proiecte ca urmare a cărora, datorită implicării ONG-urilor, dar și a firmelor private, să ajungem să transformăm aceste patru locuri ”.
Primul pe care îl are în vedere administrația este o poartă din centrul Aradului, care va trece printr-un proces de reabilitare devenind astfel un reper și un punct de atracție pentru turiști.
„Poarta Păunului, așa cum o numim, este pe Bulevardul Revoluției 81-83 într-o clădire care , din păcate este în litigiu în acest moment. Nu este un proiect foarte mare, dar va avea un impact pentru că foarte mulți arădeni ne-au rugat acest lucru”, a declarat Sergiu Bîlcea.
Al doilea loc care va ajunge sub lupa societății civile, prin prezentarea unor idei de urbanism și arhitectură este locul de lângă podul Decebal, pod care și el trece acum printr-un proces de reabilitare.
Cel de-al treilea „amplasament” este balconul din parcul din spatele Primăriei, unde pe vremuri, duminica, fanfara avea un recital.
„Balconul are nevoie de o refacere a pereților, a scărilor, a fântânii și a leului care are un simbol important, dar mai ales a zonei de balcon” – au susținut cei doi șefi ai CJ Arad.
Ultimul proiect care a intrat în atenția așa numitului Proiect Green, este scuarul din fața magazinului Ziridava, o zonă care încă de la înființarea magazinului nu a suferit modificări notabile.
„O zonă foarte frecventată de arădeni, dar o zonă care a rămas cumva împământenită cumva între situația juridică și problemele legate de legislație. Ne dorim un proiect chiar în fața magazinului Ziridava, acest scuar care are nevoie de o schimbare. Din nou aici, așteptăm provocarea designerilor și a firmelor interesate pentru a face un proiect, nu foarte mare, dar care poate readuce frumusețea acestei zone”.
Iustin Cionca a menționat că „Am avut o tradiție de a cofinanța proiectele , în special cele cu finanțare europeană, unde cu 2%, bani de la Consiliul Județean reușeam să ducem 98 % de la Uniunea Europeană sau contribuții ale guvernului. recunosc că am neglijat puțin municipiul, datorită faptului că nu am dispus întotdeauna de sume mai consistente. În ultimii patru ani, însă, conștienți că totuși jumătate din populația județului, locuiește sau muncește în municipiul Arad, am făcut un parteneriat între municipiul Arad și Consiliul Județean, iar asta cred că cel mai bine s-a văzut la Spitalul Clinic Județean de Urgență, unde în ultimii patru ani Primăria a venit și a alocat fonduri lângă Consiliul Județean. Noi la rândul nostru, am încercat să atragem prin acest parteneriat, societatea civilă , mediul de afaceri sau chiar biserica.(…) Felicit inițiativa colegului meu, Sergiu Bîlcea și așteptăm propuneri de la comunitate, pentru că până la urmă, aceste propuneri tot către arădeni se întorc”.
Nu există un termen pentru depunerea sau trimiterea eventualelor propuneri, însă administrația dorește ca să finalizeze totul cât mai repede.
Comentariile portalului
==DECI FOSTUL OSPATAR DE LA PECICA CU LICEUL FACUT IN CHINURI LA SERAL A AJUNS MORALISTUL JUDETZULUI ==SCARBA MI E == DAR NU I VINA LUI == NULITATZILE VOTEAZA NULITATZI SI APOI (...)
==EXCELENT == ALTA PUTOARE LA COTROCENI == ASTA NU A FACUT UN EURO IN 10 ANI == A TRAIT PE BANII MUIERII -- CEVA COMISAR UE == SCARBA MI E ==
Cand i-am spus uni politician de marca sa nu se mai laude cu , niște lucruri normale și că nu sunt făcute din banii lor iar pentru ce face (...)