Patru bucureșteni care figurau în carantină la domiciliu, prinși la plimbare prin Arad





În noaptea de sâmbătă spre duminică, puțin după miezul nopții, un echipaj de Jandarmerie aflat în serviciu a depistat pe Calea Aurel Vlaicu din municipiul Arad, doi bărbați și două femei din București, care nu au respectat măsura carantinării la domiciliu, deși s-au întors dintr-o țară declarată zonă cu risc epidemiologic ridicat.
Atenția jandarmilor a fost atrasă de faptul că cei patru se aflau intr-un autoturism staționat pe marginea drumului, iar la vederea autospecialei de Jandarmerie, șoferul a stins luminile de poziție.
În urma verificărilor efectuate jandarmii au constatat că toate persoanele aflate în autoturism figurau în carantină la domiciliul declarat, respectiv București și aveau obligația legală să respecte măsura impusă pentru prevenirea răspândirii virusului SARS Cov-2.
Având în vedere cele constatate, cele patru persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 2.000 lei fiecare, pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat, conform Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Comentariile portalului
Cand te gandesti ca pe Bibart il deranjau coroanele mortuare, in rest sa fie iarba cat cladirile administratiilor din cimitire !
Eu as recomanda sa ii lasati sala goala, stimati clienti. Din solidaritate cu femeia.
sa terminat... trbuie sa va mutati ...aia a fost o oaza de dezordine si ati profitat de asta ... intentionat stati acolo ca a mers manevra ...eh nu mai merge