vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Patru bănci vor să inființeze primul patronat bancar din România

    de Special Arad | 6 aprilie 2014, 3:30 PM | Naţional

    0

    BCR, BRD, Raiffeisen Bank și UniCredit Țiriac Bank vor să înființeze primul patronat bancar din România.

    Potrivit Mediafax, conducătorii celor patru bănci au depus deja cererea de înființare și o serie de acte constitutive la Tribunalul București pentru înființarea Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPBR). Aceștia estimează că înființarea CPBR ar putea fi finalizată până la sfârșitul luii iunie.

    Președintele Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, desemnat pentru a deține funcția de președinte al Consiliului Director al CPBR, a declarat că acest demers are în vedere întrunirea atributelor formale ale unei organizații profesionale ce poate reprezenta interesele sectorului bancar la toate nivelurile, anume social, instituțional și ca angajatori. Totodată, acesta a mai spus că invită toate băncile care au operațiuni în România să se alăture acestei inițiative.

    În același timp, fondatorii CPBR spun că acesta nu se vrea a fi o alternativă la Asociația Română a Băncilor (ARB), ci o organizație complementară acesteia, care își propune să promoveze interesele membrilor săi în relația cu autoritățile, sindicatele și alte instituții într-o manieră cât mai eficientă, potrivit celor de la România Liberă.

    În urma unor declarații ale lui Radu Ghețea pentru HotNews, președintele Asociației Române a Băncilor și totodată președinte CEC Bank, reiese că înființarea CPBR vine după ce s-a refuzat transformarea ARB în asociație patronală, acesta afirmând că au existat discuții în acest sens, dar fără rezultat, votul majoritar fiind împotriva unei asemenea transformări.

    „Sunt anumite obiective pe care ARB nu le-a atins, nu pentru că nu a putut, ci pentru că nu a vrut, ca de pildă relația cu sindicatele, cu alte patronate… Au mai fost discuții, ne-au trimis și nouă o scrisoare în care spun că vor colabora în continuare cu noi, ei fiind în continuare membri ai Asociației. Nu cred că gestul lor e ceva ce contravine actualului statut al ARB. Au fost discuții și la noi să devenim o asociație patronală, dar comunitatea a votat să nu ne transformăm”, a declarat Radu Ghețea pentru HotNews.

    Alături de Steven van Groningen, din Consiliul Director al CPBR ar urma să facă parte și Răsvan Radu (UniCredit Țiriac Bank), ca vicepreședinte, Philippe Lhotte (BRD), ca director și Tomas Spurny (BCR), ca trezorier.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.