Patron de firmă de exploatare a lemnului, surprins aseară la braconaj, la Petriș. Este dat în urmărire
Ce șanse sunt ca un vânător cu acte în regulă să iasă noaptea, chiar aproape de miezul nopții, la braconaj? Ei bine, după cele întâmplate astă noapte, în zona Petriș, putem spune că șansele, din păcate, sunt foarte mari. Și nu este prima oară când avem asemenea exemple.
Așadar, astă noapte, polițiștii de la „Arme” au stat la pândă să îl surprindă pe un „vânător” (punem ghilimelele de rigoare fiindcă nu te poți numi vânător dacă ajungi să recurgi la asemenea acte), pe numele său, Bociort (despre care aflăm că este renumit în zona Gurahonț, ca mare patron de firmă care se ocupă cu exploatarea lemnului), cum a tras și a pus la pământ un cerb în zona Petriș.
Din păcate pentru oamenii legii, Bociort a reușit să se facă nevăzut. Însă, din fericire pentru bietele animale, polițiștii l-au prins pe șoferul mașinii acestuia, aflat la volan. Angajat care, pus în fața faptelor, se pare că ar fi recunoscut totul.
Astfel, șoferul găsit, animalul mort găsit, arma se știe cui aparține, nu mai rămâne decât prinderea făptașului. Adică a lui Bociort, de negăsit cum spuneam, însă prinderea sa ar fi chestiune de ore.
UPDATE IPJ Arad:”
I.P.J ARAD:
*REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU BRACONAJ CINEGETIC, UZ DE ARMĂ ȘI NERESPECTAREA REGIMULUI ARMELOR ȘI MUNIȚIILOR*
Polițiștii Serviciului Arme, Explozibili și Substanțe Periculoase împreună cu pădurari de vânătoare au desfășurat în noaptea de 11/12 noiembrie a.c., o acțiune pe linia combaterii faptelor ilegale de braconaj cinegetic, pe fondurile de vânătoare din zona localităților Săvârșin și Petriș, județul Arad.
În urma desfășurării activităților a fost depistat în zona localității Corbești-Roșia Nouă, un bărbat de 32 de ani, din localitatea Gurahonț, care în timp ce se afla în autoturismul proprietate personală, ar fi executat 4 focuri de armă, în direcția unor animale sălbatice și ar fi împușcat un animal din specia cerb comun.
De asemenea, în urma controlului autoturismului au fost descoperite în interiorul acestuia 20 de cartușe calibrul 30.06, un aparat termic de vedere pe timp de noapte și elemente din componența unei lunete.
Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, pentru braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept, iar la data de 14 noiembrie a.c. a fost prezentat magistraților Judecătoriei Lipova, care au dispus pe numele acestuia măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.”
Foto: Shootersforum.com
Comentariile portalului
Ăștia nu se mișcă nici dacă ar apărea pe Guvern tv. Știm, dar ce să facem? Scriem. Poate într-o bună zi se vor plictisi de atâta ne-fă (...)
DE-MI-SI-A!!!
Cladirea de pe str. Eminescu nu are aviz ISU!!! Sunt curios daca un control de la DSP nu ar gasi si alte probleme!