vineri, 14 iunie, 2024

Special Arad Logo

    Particula nervoasă: Mateaș confirmă ajutorul, dar infirmă implicarea politică

    de E. Nola | 18 aprilie 2016, 2:18 PM | Încetinitorul de particule | Recomandările editorilor

    7

    Ne vedem obligați să revenim asupra încetinitorului de particule din această dimineață.

    Nu pentru a corecta ceva sau a ne face mea culpa, ci pentru a vă oferi o reacție la cald, o accelerare neașteptată a Încetinitorului.
    Bazându-ne pe câteva informații de presă, am legat lansarea independentă a pesedistului Marin Lupaș de ajutorul oferit acestuia de către Adi Mateaș. Din câte se pare am nimerit-o din plin, veți vedea imediat de ce.
    Contactat de cel în cauză, de Adi Mateaș, ca să nu fie dubii, am avut o discuție interesantă cu fostul halterofil de performanță, actualmente om de afaceri arădean.
    Nu e, desigur acum și aici, momentul să discutăm despre reputația omului, important este să stabilim rolul său în afacerea Lupaș. Încercăm să sintetizăm cât mai exact cele afirmate de omul de afaceri, așezând afirmațiile într-o anumită ordine, să-i spunem firească;
    – Sunt arădean, iubesc Aradul și oamenii din Arad. Ca sportiv de performanță n-am beneficiat de nici un ajutor, de nicio susținere din partea autorităților locale, am obținut totul cu forțe proprii, descurcându-mă cum am putut mai bine. Am cheltuit bani, de exemplu, să îmbrac lotul național de haltere, să nu trebuiască să se prezinte în curul gol la competiție. Nu fac politică, n-am făcut, și nu voi face, nu-mi plac politicienii, nu am fost, nu sunt și nu voi fi vreodată membru de partid. Cu Lupaș nu sunt nici măcar prieten, așa cum sunt, de exemplu, cu Domnul Cancel. Îl cunosc de pe vremea când era președinte la UTA, iar eu am împrumutat clubul cu o anumită sumă de care responsabilii de acolo se făceau că au uitat. Lupaș însă s-a purtat ireproșabil, și până la urmă lucrurile s-au rezolvat. Da, acum, când mi-a cerut ajutorul, i l-am oferit sub forma unui spațiu închiriat gratis pe două luni pentru birou de campanie. Am făcut acest lucru ca persoană particulară, în semn de recunoaștere pentru gestul său de atunci cu UTA. Nu urmăresc nimic altceva, știu exact cum se fac chestiile astea, investești în campanie ca să recuperezi cu vârf și îndesat dacă câștigă candidatul în care ai investit. Nu mă interesează asemenea combinații, v-am spus, nu-mi plac politicienii și nu-mi place politica. Vă dați seama, așa cum și eu îmi dau seama, că Domnul Lupaș n-are nicio șansă să câștige. Mă deranjează ușurința cu care presa lansează tot felul de zvonuri fără să verifice, dar mai ales comentariile anonime și agramate de pe online care se cred în drept să mă califice în fel și chip, bazându-se probabil tot pe asemenea materiale de presă.
    Chiar dacă nu cuvânt cu cuvânt, aceasta este declarația lui Adi Mateaș, pentru care îi mulțumim, luându-ne libertatea comentariului în măsura în care viitorul va confirma sau infirma cele declarate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nu înțeleg de ce Domnul Mateas nu ar putea face politică ? Asa se întâmplă în viața dacă faci un lucru rău și 20 bune pe lângă , amintite va fi doar lucrul rău . Mateas a ajutat pe multa lume a sponsorizat sportul Arădean si nu numai este un om cu caracter în comparație cu multi de la PSD . Sunt convins ca Mateas la ajutat pe Lupas cu spațiul respectiv datorită caracterului pe care îl are Lupas . Chiar dacă sunt prieteni sau nu este un gest din partea lui Mateas care nu multi l-ar face in locul lui

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Vedeți, Domnul Mateaș declară că nu îi place politica, nici politicienii.
        Asta ar putea fi o explicație de ce nu poate.
        Alta nu văd. Chiar dacă n-a auzit nimeni de ei până nu ajung pe niște liste de consilieri, alții n-au problema asta.

        +1 voturi
        +1
        -1
    2. Fara nici o exagerare , sunt doi oameni care au ajutat multa lume , amândoi au ajutat sportul , amândoi sunt niste buni întreprinzători au si dovedit-o si chiar mi-ar place sa il vad pe Domnul Mateas implicat în politică chiar și pe partea sportiva unde sunt convins ca ar stăpânii bine fenomenul . Domnul Lupaș tot respectul pentru el si pentru caracterul lui .

      +3 voturi
      +1
      -1
      • Vedeți, tocmai de asta am publicat precizările Domnului Mateaș.
        Pentru că nu ne luăm după zvonuri și prejudecăți și nici nu suntem prizionierii vreunui grup politic sau de interese, și de aceea am considerat că atât Mateaș cât și Lupaș au dreptul să-și facă cunoscute punctele de vedere împotriva zvonurilor, prejudecăților, câteodată chiar calomniilor care se vehiculează la adresa lor.

        +4 voturi
        +1
        -1
    3. Adi Mateas este unul dintre ambasadorii sportului aradean. Oricine ar vrea nu ii poate contesta si nici sterge meritele.
      Ca el vrea sa il ajute pe domnul Lupas, tine strict de motivatiile sale personale si nu cred ca trebuie sa speculam.
      Il cred sincer cand spune ca vrea sa il ajute pe d-l Lupas in semn de recunostinta pentru activitatea acestuia in slujba UTA-ei deoarece Mateas la randul sau a ajutat UTA in dese randuri si il stiu utist.

      +5 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.