vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Parlamentul a votat pentru eliminarea dosarului cu șină

    de - | 7 decembrie 2022, 3:32 PM | Administraţie | Naţional

    0

    imagine cu rol ilustrativ

    Camera Deputaților a adoptat decizional un proiect de lege care elimină dosarul cu șină pentru simplificarea și eficientizarea prestării serviciilor publice.

    Inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare completarea OUG nr. 41/2016, fiind inițial respinsă de prima cameră sesizată.

    Astfel, se instituie în sarcina instituţiilor publice, organelor de specialitate ale administraţiei centrale şi locale şi persoanelor juridice de drept privat, care au obţinut, potrivit legii, statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, a unei obligaţii de a pune la dispoziţia cetăţenilor, în mod gratuit, în format fizic pe hârtie sau în format electronic, pe pagina de internet proprie, modele de formulare sau cereri aferente serviciilor furnizate.

    Camera Deputaţilor este for decizional, iar legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

    Citește mai mult pe Hotnews.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.