Un parc. Etnografic. Un festival în aer liber, jazz. Locuri marcate pentru fumători, unde chiar s-au adunat fumătorii. Mai niciun fumător rătăcit prin alte zone (poze la final de material). Gunoi aruncat la coșuri de gunoi, oameni îmbrăcați frumos, foarte frumos, sute de zâmbete.

Câteva gherete cu mâncare, 12 producători locali, chiar locali, și cam tot atâția artizani locali. Și muzică, multă muzică bună. Câteva amenajări de standuri care îţi fură privirea. O arhitectură a frumosului.
Nici urmă de Emil Boc la Jazz in the park, deși evenimentul este finanțat de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Nicio postare pe pagina de facebook a edilului de Cluj.

Nicio baie de mulţime, deşi şi primarul de aici iubeşte băile de gen şi încă cum. Un sigur afiș, plasat ce-i drept imediat după intrarea în incinta festivalului, care te duce cu gândul la faptul că banii clujenilor au fost investiți și aici. Pe el poți citit doar această informație: „Primăria Cluj-Napoca vă urează bun venit” (poze la final de material).

Mii de oameni de-a lungul celor trei zile. O atmosferă la care visează orice organizator, orice artist urcat pe scenă. Nici un discurs pe scenă. Niciun discurs pe niciuna din cele cinci scene. Numele artiștilor care urcă pe scenă, proiectate chiar acolo, după cum le vine rândul: Next. Live.

Am văzut de-a lungul celor trei zile un singur participant mult prea bine dispus după concerte, care avea nevoie să se sprijine pe prieteni pentru a nimeri cu bine ieşirea. Am văzut doar trei pahare de plastic aruncate pe jos în imediata vecinătate a unor tineri, care vorbeau în altă limbă, şi un pahar de vin călcat din greșeală, cu cioburile adunate imediat și duse la gunoi.

La ieșire, poliția pândea pe strada șerpuindă, cu fiole și test anti-drog.

Arad. 270 de kilometri mai spre vest. Un parc. Istoric. Un festival în aer liber. Fără locuri marcate pentru fumători. Gunoi aruncat lângă coşurile de gunoi, maşini urcate pe spaţiul verde. Oameni în șlapi, cu maieuri din care ies proiectate burţi voluminoase. Multe gherete cu mâncare, langoşi, mici, cărnuri sfârâinde, gogoşi, iar langoşi. O mână de producători locali, chiar locali, doi, poate trei artizani locali. Postări peste postări de la fanii administrației. Multă fudulie din partea prea multor oameni.

Extrem de multă gălăgie. Mese și scaune, bănci și paleți aruncați parcă la voia întâmplării pe spațiul verde. Muzică proastă, prea proastă. Imagini din dronă cu zona fumegând. Noaptea, de aici, migrând pe străzi în drum spre casă, o faună împopoțonată cu înjurături și urlături. Fără poliție, fără fiole și fără test anti-drog.

Dacă aş avea mai mulţi bani, le-aş cumpăra bilete aleşilor locali şi fanilor lor la festivaluri din oraşe cu care se compară – clasându-se, din aceeași fudulie, pe aceeași treaptă cu ele. Poate nu au văzut niciodată un festival de genul celui organizat de 10 ani la Cluj și, astfel, au o scuză.

Poate nu au văzut niciodată frumosul, ca să înțeleagă ce-i urâtul. Poate nu au privit în ochi eleganța, ca să îi doară kitscul. Şi, poate, pentru că nu au avut posibilitatea să compare, nu au avut cum să evolueze. Nu-i vina lor. Fără raportare, fără să ieși cu ochii deschiși în lume, eşti pierdut în propriul tău ţinut, în micul tău univers. Nu te ridici, doar te îngropi.

Aș face chetă printre oamenii de bine din Arad, cei care fug din oraș în fiecare weekend că să meargă acolo unde e frumos și mai bine, i-aș ruga să vină să adunăm împreună de-un buget de călătorii pentru aleșii locali și fanii lor. Cu banii adunaţi i-aş trimite nu mai departe de Oradea, Gyula, Szeged, pentru a vedea cum arată lucrările publice, amenajările de spații verzi, investițiile noi realizate aici, pentru a putea face comparațiile astea care le lipsesc atât.

Un mic buget de închegat pentru ca să se înțeleagă unde stă ascuns frumosul şi de ce, noi, ceilalți, frustrații, criticăm lucrurile care se fac în Arad.

Pentru că nu-mi permit nici să cumpăr biletele acelea, pentru că nu sunt singură că aş fi în stare să mobilizez câţiva arădeni să strângem nişte bani pentru plimbările edililor, nu-mi vine în minte altceva, acum, decât să-i rog pe cei din urmă să facă o chestiune tare simplă şi nu prea costisitoare: să vorbească cu arădenii care sunt în echipa organizatorică de la Jazz in the park de la Cluj Napoca, ca să le audă, câteva minute doar, poveștile, să dialogheze cu alţi arădeni care fac investiții premiate prin alte colţuri de ţară, prin Ungaria, prin lumea largă, să-i întrebe cum se pot finaliza şi bine, şi frumos, şi la timp investiţiile.

Să se uite la acestea măcar pe facebook, să citească despre ele măcar primele rânduri.Poate aşa ne vom trezi un pic mai repede din urâtul şi fudulia în care ne îmbrăcăm zilnic şi poate nu va fi nici prea târziu pentru a salva de la distrugere, de data aceasta nu prin tăieri, ci din lipsă de respect pentru ele şi prin festivaluri prost organizate aici, parcurile din oraş.

Un om foarte drag mie a concluzionat, acum vreo 7 ani, după o plimbare pe care am făcut-o prin România, de la vest la est, faptul că suntem ţara care iubeşte urâtul, termopanul, kitschul. N-aş generaliza acum, pentru că sunt încă sub influența pozitivă a celor trei zile de jazz în parc, dar tot aş arată cu degetul acolo unde doare și numai să privești.

(Aici nu se fumează și nu s-a fumat)

(Afișul Primăriei Cluj Napoca la Jazz in the park)

(Unii dintre porducătorii locali invitați la festivalul din Cluj)

(Aici a fost loc de fumat la festival și s-a fumat)

(În drum spre scenele Jazz in the park)

Citește și:

Sărbătoarea s-a „instalat” în centrul orașului. Au început Zilele Aradului (Video)

Voltaj, cap de afiș la Zilele Aradului 2023. Vezi programul complet