vineri, 10 mai, 2024

Special Arad Logo

    Primăria va realiza o parcare etajată, în centrul Aradului, zona Podgoria

    de Raluca Medeleanu | 30 august 2023, 4:04 PM | Administraţie | Topic special

    6

    Ideea de a realiza o parcare etajată în centrul Aradului este de mult timp luată în considerare, fiind o reală necesitate în vremuri cu trafic rutier tot mai intens. Locația la care aleșii locali s-au oprit este fostul sediu al Gospodăririi Comunale, din curtea blocului 26-38 de pe Bulevardul Revoluției, iar miercuri, 30 august, a fost aprobat și studiul de fezabilitate pentru această investiție.

    Discuțiile despre demolarea fostului sediu al Gospodăririi Comunale din zona Podgoria pentru a construi o parcare etajată au apărut prin Primărie încă din perioada pandemiei, inițial însă nu se căzuse de acord dacă parcarea ar urma să aibă rol ca cele de tip fast park, doar pentru riverani, ori să fie o parcare publică, contra cost, pentru toată lumea.

    Proiectul a început să se concretizeze în 2022, când Primăria a emis certificatul de urbanism în vederea întocmirii unui studiu de fezabilitate pentru construirea unei parcări etajate pe terenul menționat.

    locatie parcare etajata podgoria fostul sediu gospodarirea comunala arad

    Riverani vs. oricare șofer

    Din informațiile pe care le deținem, nici la ora aceasta nu a fost stabilit 100% cine vor fi beneficiarii parcării etajate, dacă va fi exclusivă pentru riverani, sau și pentru publicul larg, însă ar exista propunerea ca șoferii din oraș să aibă posibilitatea să parcheze până la ora 17:00,  oră după care locurile de parcare să rămână exclusiv pentru cei cu domiciliul în blocurile din jurul parcării.

    Valoarea estimată a unei astfel de investiții este de aproape 18 milioane lei, banii urmând să fie asigurați din bugetul Municipiului Arad (este fapt cunoscut că parcările destinate mașinilor nu sunt de regulă investiții care să beneficieze de finanțare europeană, întrucât politicile UE marșează pe încurajarea mijloacelor de transport nepoluante).

    Potrivit proiectului, parcarea ar urma să aibă în total 159 locuri de parcare, dintre care 80 la parter (dintre acestea 2 locuri pentru persoane cu dizabilități, iar 4 pentru autoturisme electrice), iar la etaj 93 locuri (dintre acestea 6 locuri pentru motociclete și 8 locuri pentru biciclete).

    De asemenea, pe terasa necirculabilă ar urma să fie montate panouri fotovoltaice care să asigure curent electric, ca alternativă, pe lângă cel de la rețeaua existentă în zonă.

    Din întregul teren, un procent de 16,39% ar fi amenajat ca spațiu verde.

    Încă un studiu semnat de Atelier Decumanus

    Studiul de fezabilitate votat acum de consilierii locali a fost întocmit de Atelier Decumanus SRL, din Timișoara, înființată în 2002, care se ocupă cu proiectarea în construcții, inclusiv arhitectură, urbanism, topografie și cadastru, consultanță și management de proiect, precum și instalații și inginerie structurală.

    Atelier Decumanus a realizat în ultimul timp mai multe proiecte pentru Primăria Arad, dintre care amintim reamenajarea fostei Piețe a Catedralei, modernizarea Parcului Eminescu, sau reabilitarea fostei fabrici MARTA.

    Pregătiri și pentru o parcare subterană

    Amintim și că în această perioadă se pregătesc documentele pentru realizarea unei parcări subterane, tot în centrul Aradului. Investiția în acest caz este strict privată, realizată de ARSAT Industrie, care a cumpărat fostul Hotel Parc. Acolo, în subteran, urmează să realizeze o parcare subterană de 400 locuri, care va putea fi utilizată contra cost de oricine, nu doar de cei cazați la viitorul Hotel Marriott de 5 stele.

    Pentru a putea începe lucrările la această parcare subterană, consilierii locali au aprobat în unanimitate, în aceeași ședință de miercuri, concesionarea părții de teren care aparține de Municipiul Arad.

     

    •  Citește și: De ce stagnează lucrările la fostul Hotel Parc și când urmează să fie reluate · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Asa-i cand toci banii de la buget. Te doare la bascheti de cat costa. 22600 de euro per loc de parcare. Pai cand mama naibii recuperezi banii astia???
      La 20 de lei pe zi cat costa acum parcarea pe centru, adica vreo 4 euro, un loc de parcare se amortizeaza in vreo 16 ani. Asta fara alte vopseli, asfaltari, paza sau altele. Daca se mai si revopsesc sau se repara chestii, amortizarea o sa fie in 25 de ani. Si asta numai la ocupare 100%. Aberant!

      +14 voturi
      +1
      -1
    2. Consumul de droguri si substante psihotrope a ajuns si la primarie,numai asa se poate explica planul fantasmagoric.Dar sa nu ne precipitam,caci Muresul a devenit navigabil,si Aradul a devenit port.Asta dupa ce unii au tras mai mult pe nas…

      +2 voturi
      +1
      -1
    3. De ivestitia de la Casoaia ati auzit? Am fost in luna Mai sa vizitez tabara unde mergeam cu scoala generala la orientare turistica in perioada 1970.
      Ce am vazut in 2023 este un dezastru. De ce spun asta este fiindca ma doare. Dupa citeva luni am vazut pe Special Arad un program sponsorat de Consiliul Judetean Arad care lauda progresul si realizarile de la Casoaia inclusiv cladirea unui turn de 30 de metri cu scara iar de sus sa se vada sculpturile unor artisti Aradeni cred, la un pret de 3.5 milioane de Euro. Unde mergem su mai bine zis incotro. Atitia bani investiti pe un proiect de la care se va fura foarte usor! Nu am fost un suporter al conducerii pre revolutie si nu are rost sa mai dam vina pe cei de atunci dar parintii si bunicii nostri au ridicat Romania din mizeria din inainte si dupa razboi. Pina continua minciuna iar coruptii sint la putere Romania are o soarta sumbra. Doamne ajuta!!!!

      +4 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.