Se amenajează o parcare nouă pentru blocurile din zona Agora Mall
Primăria Arad a dispus amenajarea unei noi parcări rezidențiale, pentru locuitorii blocurilor din zona Agora Mall, întrucât s-a observat că multe mașini sunt parcate pe spațiile verzi, din lipsa spațiilor amenajate.
Aflat într-o vizită la fața locului, primarul Călin Bibarț a evidențiat că zona Aurel Vlaicu suferă atât de lipsa spațiilor de parcare, cât și de spații verzi suficiente. „Din păcate oamenii își țin mașinile pe spațiile verzi, că n-au unde să parcheze, așa că amenajăm parcare pentru mașini și în pasul doi începem documentația pentru a face o zonă verde frumoasă aici”.
Contactat de Special Arad, purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad nu a putut să ne informeze cu privire la costurile amenajării, motivând că investiția nu este realizată printr-un proiect de sine stătător, fiind executată de Sylc Con Trans în cadrul contractului anual de întreținere și reparații pe care îl are întocmit cu municipalitatea.
Citește și: Primăria vrea să renunțe la Recons pentru parcările cu plată · Special Arad
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)