joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Panică în trenul Timișoara – Iași! Peste 30 de oameni s-au înecat cu fum dens în urma unui incediu

    de Special Arad | 25 noiembrie 2018, 9:16 AM | Recomandările editorilor | Regional

    0

    Peste 30 de călători din trenul IT Timișoara – Iași au ieșit din vagon, duminică dimineața, din cauza fumului dens, speriați de posibilitatea izbucnirii unui incendiu. Vagonul a fost decuplat și s-a stabilit că fumul era la instalația de încălzire.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, fumul dens i-a speriat pe călătorii din ultimul vagon al trenului IR Timisoara – Iasi, aflat în gara Frasin.

    „În jur de 30 de călători s-au autoevacuat din vagon. Fumul ieșea din gurile instalațiilor de încălzire. Lucrătorii CFR au decuplat vagonul și au folosit stingătoare până la sosirea pompierilor militari”, a spus Găleată.

    După ce incendiul a fost lichidat și a fost verificată zona, trenul și-a continuat drumul.

    Călătorii din vagonul în care a avut loc incidentul s-au îmbarcat în celelalte vagoane.

    Trenul a stat pe loc aproximativ 20 de minute.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.