Pâinea și circul au despărțit apele în PNL Arad





Echipa de imagine a primarului Călin Bibarț a organizat joi, în numele acestuia, o adunare câmpenească la Port Arthur, în Aradul Nou. Până aici, nimic ieșit din comun. Până la urmă, primarul are dreptul să organizeze aproape orice, atât timp cât o face în nume propriu – în cazul nostru, un chef pentru „Prietenii Primarului”, invitați (și) să ciocnească un pahar de șampanie cu prilejul împlinirii de către familia Bibarț, Călin și Cristina, a 25 de ani de la căsătorie – dacă o face pe cheltuiala sa. Nu pe a CMCA (Centrului Municipal de Cultură Arad) sau pe a altei instituții locale abonată la bugetul public… doar am spus ca să se înțeleagă de către cei care se simt cu musca pe căciulă.
Însă, dacă ne referim la „prietenii primarului”, invitați la Port Arthur, intervin chestiile de nuanță. Dintr-un calcul bine făcut, echipa de campanie a lui Călin Bibarț a invitat doar membri de partid, în cazul nostru PNL, care sunt de partea primarului și nu de cealaltă parte, numindu-i aici pe Gheorghe Falcă, Iustin Cionca, Sergiu Bîlcea, Geanina Pistru, Ionel Bulbuc și mulți alții, oricum majoritatea. Pe lângă membri de partid, la Port Arthur au mai fost invitați și angajați din instituțiile locale subordonate Primăriei Arad, poate și de aceea în timpul chefului unii umblând cu tabele în care se completau nume și prenume pentru că, nu-i așa, toți sunt pasibili să devină „Prietenii Primarului”… la un moment dat, în caz de „război”.
De unde a pornit „circul”?
Aflând despre aroganța lui Călin Bibarț, dar mai ales simțind pericolul legat de gestul cutezător al acestuia, Gheorghe Falcă, sosit în Arad, a reacționat rapid și pentru a „sparge” gașca de cutezători, a convocat întreg partidul, telefonic, începând cu ora 17, la Port Arthur. Cum ar veni: „Dacă e trădare, să o știe toți!”. Normal, la chemarea lui Gheorghe Falcă s-au strâns sute de alți invitați decât ai lui Călin Bibarț, lucru care a dus la o harababură de nedescris. Mâncare prea puțină pentru câtă lume era prezentă, băutură la fel, corturi… „neîncăpătoare”, dar peste toate astea se simțeau presiunea și tensiunea din aerul de pe malul Mureșului.
În fine, cum s-au descurcat, dacă au fost hrăniți toți, dacă nu au răbdat sete, nu mai e treaba noastră. Treaba noastră este să descriem ce s-a întâmplat ulterior la microfon…
Și a plâns primarul…
Cu Falcă, Cionca, Pistru și ceilalți neaflați ideatic între „Prietenii Primarului”, ca auditoriu, primarul Bibarț s-a dus la microfon, de mână cu soția sa. Și a început… redăm cât de cât fidel, fiindcă nu avem o înregistrarea (deocamdată): „Vă mulțumesc tuturor pentru că ați onorat invitația mea. Cum se știe și cum mă știe toată lumea, eu sunt un haiduc. Și pentru că eu sunt așa, toți cei prezenți aici sunteți haiducii mei. Sunt aici, alături de soția mea, Cristina, care este o persoană mai retrasă, public. Dar soția mea a fost dată afară din serviciu de colegii mei din PNL. Asta au făcut ei!”. Nimic important nu a mai spus Bibarț, fiindcă, la un moment dat, gâtuit de emoție și, probabil, iritat și de modul în care s-au desfășurat lucrurile la Port Arthur, în timp ce vorbea despre soția lui, a îzbucnit în plâns… un plâns nu în hohote dar care, într-o asemnea conjunctură, puțin amplificat, l-a oprit din discurs.
În tot acest timp, conducerea PNL Arad, nominalizată mai sus (liberalii… nehaiduci, cum ar veni), n-a reacționat defel, lucru surprinzător când ne gândim că europarlamentarul nu ezită să dea peste nas celor care au cutezanța să îl înfrunte public. Iar în momentul în care oamenii au fost invitați să facă o fotografie mare de grup, alături de primar, cei „înfierați” public pentru executarea Cristinei Bibarț au plecat.
De comentat, nu comentăm nimic. Deocamdată. Însă o să revenim cu certitudine.
P.S. Că Falcă, Cionca și Pistru au fost înjurați și huiduiți, nu știm. Se vorbește că așa ar fi fost, dar nu avem nicio probă în acest sens. Rămâne, deocamdată, ca la cinema: a fost sau n-a fost?
Însă, după circul de la Port Arthur circulă multe zvonuri. Oricum, este foarte clar că se despart apele în PNL, acum public, fiindcă ele cam curgeau de multișor în alte direcții.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)