Pace între UTA și Recons! Mehelean și Meszar au apărut la aceeași masă: „Suntem o familie”





Ultima săptămână a fost marcată de problemele apărute în relația dintre clubul UTA și Recons, forma care administrează stadionul „Francisc Neuman”. Sâmbătă, la o zi după ce au fost făcute publice aceste probleme, arena a fost inundată în urma unei ploi torențiale.
În această seară, UTA își prezintă lotul de jucători, noul echipament, iar echipa antrenată de Gyuszi Balint joacă un meci amical cu Ripensia Timișoara. Duminică vine la Arad Farul Constanța, echipa antrenată de Gică Hagi. Meszar este foarte preocupat ca UTA să aibă toate condițiile astfel încât să nu apară probleme organizatorice la cele două evenimente.
Nicolae Mehelean și Alexandru Meszar au apărut astăzi la aceeași masă, primul afirmând foarte apăsat: „Suntem o familie!”
„De luni colaborăm foarte bine după ce am înțeles că Bătrâna Doamnă este sensibilă și trebuie tratată ca atare. Știm cu toții că la stadion există probleme. Nu căutăm vinovați ci doar soluții împreună cu Recons, Primăria Arad și comunitatea arădeană”, a început Alexandru Meszar conferința de presă la care a fost prezent și Nicolae Mehelean, directorul Recons, firma care administrează arena „Francisc Neuman”.
Nicolae Mehelean a vorbit și el despre relația între Recons și club, dar și despre problemele de la stadion:
„Între noi și club nu a existat nicio problemă conflictuală. Noi am fost prinși la mijloc, punctual, și prima problemă care a apărut a fost în momentul în care am primit o adresă din partea clubului prin care ni se cerea să egalăm toate treptele. Nu erau problemele noastre ci ale proprietarului. Mâine la ora 14 vor veni toți proiectanții la stadion.
Ați văzut de-a lungul timpului acele zone de inundații. Canalizarea de aici nu poate prelua toată cantitatea de apă. Identificăm tot ce este de identificat. În timp vor apărea alte tipuri de probleme. Trebuie luate fiecare pas cu pas și rezolvate punctual, iar în aproximativ patru luni le vom rezolva.
Nu am reușit să finalizăm în totalitate gazonul, dar l-am schimbat radical. În proporție de 80 la sută este impecabil și îl vom rezolva sută la sută.
Nu ne putem permite să nu fie curățenie, ordine și organizare. Tribunele, toaletele și totul trebuie să fie foarte bine pregătit, mai ales că duminică vine Gheorghe Hagi, un fost fotbalist care a fost prin toată lumea asta.
Nu se poate face nicio modificare fără avizul proiectantului. Vom vedea mâine la ora 14 care sunt toate problemele. Vor veni aici toți proiectanții care au lucrat la acest stadion.
Nu putem face modificări structurale fără avizul proiectantului. Ce este în garanție rezolvă firma care a construit, dacă nu e în garanție, noi, Recons, facem tot.”
Alexandru Meszar: „Eu nu pot să stau după proceduri. Trebuie să rezolv repede ce este de rezolvat. Dacă trebuie tăiată o țeavă, eu o tai și îmi asum acest lucru. de aici au plecat problemele. Am făcut un necesar și nu cerem avioane. Vrem să ne ajute Recons cu ce este imperios necesar pentru buna organizare a evenimentelor de astăzi și de duminică, iar răspunsul a fost pozitiv. Vorbim de lucrurile mici, pentru că problemele mari vor fi rezolvate în timp. Eu cred că vor putea fi rezolvate în doi ani pentru că ne vom lovi de proceduri și de investiții”.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)