vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Ouă împistrite din Bucovina” – expoziție și ateliere demonstrative și interactive pentru copii la muzeu

    de Special Arad | 31 martie 2023, 3:53 PM | Cultură

    0

    O nouă ediție a proiectului muzeal „Ouă împistrite din Bucovina. Expoziție și ateliere demonstrative și interactive pentru copii la Complexul Muzeal Arad” se va desfășura anul acesta la Muzeul de Științe ale Naturii (Palatul Cultural Arad – intrarea dinspre Parcul Copiilor) în perioada 3-7 aprilie.

    Deschiderea atelierelor va avea loc luni, 3 aprilie, ora 10:00, în prezența lui Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad, ai reprezentanților D.G.A.S.P.C. Arad, ai Complexului Muzeal Arad și firmelor partenere, invitați ai evenimentului fiind copiii protejați din centrele din Arad – beneficiari ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.

    „În pragul Sărbătorilor Pascale Complexul Muzeal Arad invită copiii să descifreze tainele meşteşugurilor populare la atelierele de împistrit ouă, alături de două talentate creatoare populare bucovinene”, declară Ionel Bulbuc, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

    Pe parcursul celor 5 zile, în perioada 3-7 aprilie, se vor desfășura ateliere demonstrative și interactive pentru peste 700 de copiii, iar cei mai mici meşteri populari vor descoperi tradiţia acestui meşteşug devenit artă, dar vor avea oportunitatea de a crea propriile modele de ouă încondeiate, folosind uneltele tradiţionale şi materialele moderne. Alături de copiii protejați din centrele din Arad – beneficiari ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, la atelierele de la muzeu vor participa elevi din județul Arad și județul Timiș, dar și copiii angajaților firmelor private din sectorul economic arădean, partenere ale Complexului Muzeal Arad.

    „Complexul Muzeal Arad continuă inițiativa de anul trecut de a colabora cu firme private dar și asociații non-profit din județ pentru promovarea patrimoniului cultural muzeal pe care acesta îl deține de mai mult de un secol”, declară Bogdan Blaga, directorul adjunct al muzeului arădean.

    Proiectul muzeal și educațional „Ouă împistrite din Bucovina. Expoziție și ateliere demonstrative și interactive pentru copii la Complexul Muzeal Arad” este realizat cu sprijinul Consiliului Județean Arad, al Asociației „PULS AS” Arad și cu implicarea directă a Webasto Group, partener al Complexului Muzeal Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.