miercuri, 10 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Artiștii sunt invitați să se înscrie la BookArt Săvârșin 2026 – Tabăra de creație și ilustrație de carte

    de Special Arad | 10 iunie 2026, 9:13 AM | Educaţie | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad și Complexul Muzeal Arad lansează apelul deschis pentru participarea la prima ediție a taberei de creație și ilustrație de carte „BookArt Săvârșin”, proiect care va avea loc în perioada 3-7 august 2026, la Săvârșin.

    Adresată artiștilor vizuali profesioniști și celor aflați în curs de formare, tabăra își propune să exploreze tema „Cartea – eternă sursă de inspirație”, punând în dialog literatura și artele vizuale. Participanții vor avea libertatea de a explora, prin mijloace plastice diverse, felul în care cartea și lectura pot deveni surse de inspirație pentru creația contemporană.

    În urma unui proces de selecție, vor fi invitați să participe între 8 și 10 artiști, cărora organizatorii le vor asigura transportul, cazarea, masa și materialele necesare desfășurării activității artistice.

    Un element important al proiectului îl reprezintă componenta sa educațională și comunitară. În prima parte a fiecărei zile, atelierul de creație va fi deschis copiilor din Săvârșin și din localitățile învecinate, care vor putea observa procesul artistic, vor descoperi tehnici de desen și pictură și vor realiza propriile lucrări sub îndrumarea artiștilor participanți, coordonați de artistul plastic Bogdan Țigan. Prin această inițiativă, proiectul urmărește să faciliteze accesul tinerilor din mediul rural la experiențe culturale și creative autentice.

    Activitățile se vor desfășura în curtea Casei Memoriale „Eugen Popa” din Săvârșin. La finalul taberei va fi organizată o expoziție cu lucrările realizate de artiști și de copiii implicați în proiect, urmată de o a doua expoziție găzduită la Arad. O parte dintre lucrările realizate în cadrul taberei vor putea fi selectate pentru ilustrarea unor publicații și proiecte editoriale dezvoltate de Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” Arad.

    Înscrierile sunt deschise în perioada 9-23 iunie 2026, iar selecția participanților va fi realizată pe baza unui CV artistic și a unui portofoliu de lucrări. Artiștii selectați vor fi contactați prin e-mail în termen de trei zile de la încheierea perioadei de înscriere.

    BookArt Săvârșin 2026 își propune să devină un spațiu de întâlnire între literatură, artă și comunitate, demonstrând că inspirația unei cărți poate genera noi forme de expresie artistică și noi povești vizuale.

    Ești artist vizual și crezi că literatura poate deveni imagine?

    Înscrie-te la BookArt Săvârșin 2026 completând formularul disponibil aici:

    👉 https://forms.gle/TWgaBsJpQMRbntas7

     

    Citește și: Din dragoste pentru bibliotecă: Trei eleve de la „Ghiba” au creat un video și au câștigat Premiul I la concursul „Hidden Gems of Arad” · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.