Ca să răspund din start întrebării din titlu: nu cred că mai contează atât de mult. Nu pot să știu din ce punct de vedere, dar este clar că Academia nici nu vrea să existe un asemenea considerent, având în vedere că Cynthia Erivo este singura actriță-cântăreață de culoare care a prins o nominalizare în acest an. În ceea ce mă privește, am mai spus în anii trecuți: aceste lozinci forțate de politically corectness mi se par niște tâmpenii mizerabile. Prea se insistă pe nevoia de a nominaliza actori și actrițe de culoare, la fel cum se insistă vehement cu filmele despre rasism. Man… nu există (NU AR TREBUI să existe – mea culpa) nicio diferență între un actor „alb” și un actor „negru”! Aici mai pot interveni, desigur, și feministele extremiste… și am dat de dracu’, căci atunci de ce să diferențiem actorii de actrițe? Dar hai să sărim peste discuția asta acum, că nu vom ajunge niciunde. Actorul sau actrița în cauză – indiferent de culoarea pielii – are o prestație ieșită din comun? Dați-i un premiu! Nu are? Salut și ne vedem la anu’! Desigur, treaba nu-i atât de simplă, mai ales în America, chiar dacă au trecut 155 ani de la Războiul lor Civil… și cred că nici n-o să scăpăm măcar de diferențierile astea (că de rasism, probabil, niciodată… din păcate) încă vreo 155 ani. Ca să revin însă în 2020, pe de o parte nu mi se pare normal nici să se neglijeze filmele cu și despre negri, iar pe de altă parte nu mi se pare normal nici să primească un premiu un actor sau o actriță de culoare doar și doar pentru că altfel – vezi Doamne – se supără lumea. Să primească premii dacă merită!

Păi… uite, aici s-ar putea să avem o problemă în acest an, totuși. După părerea mea, Cynthia Erivo merită cu prisosință premiul pentru rolul principal din filmul „Harriet”, dar am impresia că va fi dată la o parte ori de Saoirse Ronan, ori de Renée Zellweger, cea din urmă pentru că – după Cynthia – chiar merită (cu toate că a primit deja un Oscar, în 2003, pentru rolul din „Cold Mountain”), iar pentru Saoirse Ronan, juriul Academiei are fără doar și poate o slăbiciune, la vârsta de doar 25 de ani având deja în portofoliu patru nominalizări, dar niciun trofeu până acum.

Sursa foto: IMDb

Cynthia Erivo va câștiga premiul pentru cântec original, „Stand Up”, tot din filmul „Harriet”, și cu asta, din punctul de vedere al Academiei, s-a rezolvat problema. Până la următorul scandal monstruos #OscarsSoWhite, cel puțin și cel mai probabil.

Acuma… sincer să fiu, filmul în sine nu e neapărat unul dintre cele mai bune din 2019, însă povestea e chiar inedită. E vorba de un personaj și întâmplări reale, Harriet Tubman fiind o femeie extraordinară, o Xena pe plantație, o eroină de-a dreptul biblică (a și primit pseudonimul „Moise”) din vremurile de dinainte de Războiul Civil American, reușind să evadeze din scalvie și să elibereze în anii următori, de una singură, 70 de sclavi afro-americani (peste 700, în total, în timpul războiului). Despre viața ei s-a scris și o carte, „A Woman Called Moses”, care a și fost ecranizată într-o mini-serie TV narată de Orson Welles, dar filmul din 2019, regizat de actrița/regizoarea Kasi Lemmons, este chiar prima adaptare cinematografică.

E un film care, spre deosebire de celelalte filme despre sclavi afro-americani, nu pune accentul pe ororile rasismului, ci pe libertate, pe curajul de a lua soarta în propriile mâini și de a trece peste orice obstacol pentru obținerea libertății. Totodată, povestea poate servi și ca un bun exemplu – și nu doar pentru negri – de altruism. E o lecție de istorie și o lecție de viață, până la urmă. Din acest motiv, filmul ar fi meritat o nominalizare pentru scenariu adaptat, poate încă una pentru costume și – cum spuneam – merită un premiu pentru rol principal, Cynthia Erivo fiind cea care, în mod firesc, captează toată atenția. În ceea ce privește prestația ei (foarte credibilă), nu este de neglijat nici faptul că a început să cocheteze cu actoria abia de cinci ani.

Ar fi fost chiar o exagerare dacă filmul ar fi fost nominalizat în alte categorii, nefiind cu nimic special la departamentul roluri secundare, cinematografie, montaj, coloană sonoră, ori efecte speciale, dar – în orice caz – este remarcabil ceea ce a reușit să facă regizoarea cu un buget de numai 17 milioane de dolari, un buget chiar mai mic decât „Marriage Story” (18 milioane) și considerabil mai mic decât „The Irishman” (159 milioane).

Sursa foto: blackfilm.com

În rest, revenind la ideea de la începutul articolului, sper că la anul vom scăpa de filmele care scot în evidență în mod exclusiv problemele afro-americanilor, deoarece tocmai prin aceste diferențieri se scoate în evidență că ar exista vreo diferență. Vreau să văd nominalizări pentru actori și actrițe pentru talentul lor, nu pentru a satisface frustrările unor spectatori!

Nota autorului