marþi, 30 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Orchestrele Naționale de Tineret din Germania, Ucraina și Moldova, în concert la Arad

    de Special Arad | 26 iulie 2023, 2:23 PM | Cultură

    0

    Un ansamblu simfonic extraordinar, alcătuit din Orchestra Națională de Tineret a Germaniei, Orchestra Simfonică de Tineret a Ucrainei și Orchestra Națională de Tineret a Republicii Moldova, se întrunește pe scena Filarmonicii din Arad duminică, 30 iulie 2023, de la ora 19:00, oferind sub bagheta dirijorului Clemens Schuldt, unul dintre cei mai apreciați dirijori germani din tânăra generație, un program cu lucrări emblematice pentru spațiile culturale pe care acestea le reprezintă.

    Inaugurat prin remarcabilul poem simfonic „ Don Juan, op.20” de Richard Strauss, unul dintre pilonii repertoriului simfonic de la sfârșitul secolului al XIX-lea, concertul îl are ca solist invitat pe acordeonistul lituanian Martynas Levickis, un multipremiat internațional și ambasador al instrumentului, un superstar, care se bucură de recunoaștere universală. The Ghost Machine Treatise“ („Tratatul despre mașina fantomă”), pentru acordeon și orchestră de Daniel Nelson, este lucrarea comandată în acest an de Consiliul German al Muzicii, Fundația Federală a Orchestrei de Tineret, Martynas Levickis și Festivalul Mecklenburg – Vorpommer, pentru a fi prezentată în premieră, în cadrul turneului de vară al Orchestrei Naționale de Tineret a Germaniei.

    Programul își diversifică după pauză paleta stilistică și tematică, alte trei lucrări orchestrale îmbogățind conținutul evenimentului unicat: „Sinfonietta“, un ópus semnat de compozitorul ucrainian Zoltan Almashi, „Mica serenadă” („Egy kis szerenád“ /„Kleine Serenade”) de György Ligeti, unul dintre marii compozitori ai secolului XX, născut la Târnăveni, în județul Mureș, pe care îl sărbătorim acum, la centenarul nașterii sale, și „Rapsodie pe o temă moldovenească” / „Rhapsody on Moldavian Theme” de Mieczysław Weinberg.

    Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.