Opt apreciați artiști din zonă ne-au adus o veste de Crăciun





„Veste-am adus!”, o melodie înduioșătoare, cu un mesaj puternic, menit să ne amintească de lucrurile cu adevărat importante în pragul Crăciunului, pentru a cărei creație s-au alăturat 8 mari talente arădene și din zona de vest a țării. Iată un cadou deosebit de sărbători!
Melodia compusă în 1997 de solistrul trupei Taxi, Dan Teodorescu, a început să-l fascineze pe George Dancu – solist al trupei Q Band – încă de la începutul anului trecut, când, împreună cu basistul Attila Frnda, a ascultat acest colind fără întrerupere, preț de câteva zeci de minute, hotărând atunci că vor gândi un proiect „made in Arad”.
Astfel că acum, în prag de Crăciun, a fost lansată pe youtube o colaborare cu adevărat excepțională, care a dus laolaltă mai mulți artiști de mâna întâi din orașul nostru și din zona de vest. Vorbim de Geanina Giblak (solistă Vest Music), Dragoș Moldovan (câștigător al Vocii României, ultima ediție), Mădălina Boroneanț (cântăreață și prezentatoare Tv), Zoltan Lovas (actor al Teatrului Clasic „Ioan Slavici”), Alexandra Drăgan (cântăreață de muzică populară), Ioan Moțiu (tenor la Filarmonica Arad) și, nu în ultimul rând Claudia Iuga și George Dancu (soliștii trupei Q Band).
„Supergrupul vestic” s-a adunat în studioul Magic Sounds din Arad, avându-l ca orchestrator pe Cosmin Lupan – cunoscut la nivel național prin colaborările sale cu trupe de renume din țară (Direcția 5 fiind una dintre ele) – și au început înregistrările, la începutul lunii decembrie, după care au trecut la pasul 2: videoclipul.
Filmat într-un loc ce se pretează excelent cu ideea de măiestrie – Biserica „Sfântul Anton de Padova” din centrul Aradului – videoclipul a fost produs cu ajutorul luiPavel Macovei, Claudiu Vlaș și Claudiu Negrea și, la nici 24 de ore de la lansare are deja peste 3500 de vizionări și multe comentarii pozitive: „Interpretare deosebită și în sfârșit un colind vesel. Felicitări!”, e unul dintre mesajele care acompaniază înregistrarea.
Cei 8 artiști transmit pe această cale calde mulțumiri către Silvia Demian, Biserica „Sfântul Anton de Padova” Arad, Attila Frnda,
Sergiu Bacoș, Adelin Bun și Cecilia Moldoveanu.
Comentariile portalului
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunesrea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)
Sunt cladiri de birouri, unde la aceeasi adresa sunt mai multe firme. Bineinteles ca acolo unde este un numar rezonabil, nu sute.