vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Update Operaţiune antiteroristă în Belgia: Două persoane au murit

    de Special Arad | 15 ianuarie 2015, 9:22 PM | Internaţional

    0

    Două persoane au murit, iar alta a fost rănită în cursul unei intervenţii a forţelor speciale belgiene împotriva unei celule teroriste care pregătea atentate, anunţă Poliţia belgiană, citată de AFP.

    Forţele speciale belgiene au intervenit, joi seară, într-o clădire din oraşul Verviers (est) unde erau presupuşi membri ai unui grup terorist. Presa relatase că trei persoane au murit în schimburile de focuri care au urmat, iar alţi suspecţi au fost reţinuţi, scrie Mediafax.

    În zonă au fost auzite mai multe explozii şi schimburi de focuri.

    „Forţele speciale au intervenit împotriva unei celule teroriste care pregătea atentate. Membrii grupării se antrenaseră în Siria”, a comunicat Poliţia belgiană.

    „Gruparea teroristă era pe punctul de a comite, în mod iminent, un atentat de amploare în Belgia”, a declarat procurorul Eric Van der Sijpt.

    Intervenţia autorităţilor a fost filmată de o persoană care locuieşte în apropierea clădirii vizate.

    „Zece percheziţii au avut loc la Verviers şi în regiunea Bruxelles, iar doi suspecţi au murit în confruntările cu forţele de ordine. Celula teroristă era formată din aproximativ zece persoane, unele revenite din Siria. La Verviers, suspecţii au deschis focul cu arme automate spre forţele de ordine şi au fost neutralizaţi”, a afirmat un alt procuror, Thierry Werts, dând asigurări că nu există răniţi în rândul agenţilor de poliţie sau civililor.

    Ameninţarea teroristă viza serviciile forţelor de ordine. Nivelul alertei antiteroriste a fost ridicat la 3 (pe o scară de 4).

    Poliţia belgiană nu a stabilit nicio legătură între operaţiunea antiteroristă şi atacurile din Paris

    Poliţia nu a stabilit „în acest stadiu nicio legătură” între operaţiunea antiteroristă din Belgia şi atentatele de la Paris, a anunţat joi un adjunct al procurorului parchetului federal, Eric Van der Sijpt, citat de AFP.

    Ancheta, datorită căreia poliţia belgiană a desfăşurat o vastă operaţiune contra unui grup care se pregătea să comită „un atac terorist de anvergură”, a fost deschisă înainte de atacul împotriva revistei Charlie Hebdo, a precizat agenţia Belga, citând surse judiciare.

    belgia1

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.