Obama, fiu de maimuță – de vânzare într-un supermarket din Rusia





Un lanț de supermarketuri rus a fost nevoit să își ceară scuze joi pentru punerea în vânzare a unor planșe de decupat pe care Barack Obama era reprezentat ca maimuță, transmite Agerpres.
Planșele de decupat comercializate de rețeaua Bakhetle prezentau o familie de maimuțe, figura președintelui american fiind imprimată pe fața celui mai tânăr membru.
„A fost oprită vânzarea acestor planșe de decupat. Suntem dezolați că un astfel de produs a putut ajunge în rafturile noastre”, a declarat Valentina Moiseieva, purtător de cuvânt al grupului, citată de TASS. „Considerăm că este inacceptabil ca un magazin să fie utilizat pentru provocări politice”, a adăugat ea, precizând că rețeaua de magazine a depus o reclamație la furnizorul său moscovit.
Planșa de decupat, pe care este imprimat și un calendar, a fost realizată pentru a sărbători anul maimuței din calendarul chinez.
„Este dezgustător să vezi o manifestare rasistă atât de evidentă în raioanele magazinelor din Rusia”, scrisese purtătorul de cuvânt al ambasadei americane la Moscova pe Twitter. El a postat apoi o fotografie cu scuzele rețelei de magazine, mulțumind „colegilor de la Bakhetle pentru ele… Apreciem acest lucru”, a scris el.
Bakhetle este o rețea de supermarketuri cu sediul în Tatarstan, republică din centrul Rusiei, populară pe tot teritoriul țării. Scandalul a izbucnit când un client din Kazan, capitala Tatarstanului, a postat o fotografie a planșei de decupat, care a ajuns virală pe internet.
Un incident asemănător a avut loc în 2013, când fosta campioană olimpică de patinaj artistic Irina Rodnina a publicat pe contul său Twitter un fotomontaj reprezentându-l pe președintele american căruia i se întindea o banană, amintește AFP.
Sursa foto: rferl.org
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)