„O zi cu tata”. Peste 40 activități, pregătite în Parcul Europa și Parcul Aventura Voinicilor pentru tătici și copiii lor





Comunicat. „Din 2010, în România a fost legiferată Ziua Națională a Tatălui. Rolul unui tată în familie și în societate este esențial, astfel că sâmbătă, 7 Mai 2022, ne-am dorit să evidențiem acest aspect. Viziunea unui eveniment în care să avem activități comune tați-copii ne-am dorit-o implementată în Arad de câțiva ani.
Sâmbătă, în Parcul Europa și Parcul Aventura Voinicilor din Arad, vom avea peste 40 de activități care au fost special gândite pentru a facilita apropierea dintre tați și copii și de a petrece timp de calitate împreună cu copiii. Atelierele sunt concepute pentru copii cu vârste 3-14 ani, însă sunt bineveniți și copiii mai mari, dar și mamele.
Circa 150 de voluntari vor fi implicați în susținerea activităților care vor avea loc între orele 10:00 si 20:00. La eveniment veți avea posibilitatea să achiziționați o multitudine de mâncăruri, băuturi și chiar jucării. Precizăm că toate atelierele/activitățile sunt gratuite.
Ce veți putea face la O zi cu tata?
– Zid de cățărare, Tiroliană, Cățărare pe lăzi;
– Plimbări cu barca pe Mureș;
– Teatru de păpuși;
– Demonstrație dresaj animale;
– Ateliere de tâmplărie și de ceramică;
– Baloane gigantice din săpun, mers pe picioroange;
– Jocuri inteligente, concursuri;
– Experimente științifice explicate;
– Tenis de masă, demonstrație arte marțiale, fotbal de masă, cross;
– Topogane gonflabile, face painting;
– Ateliere handmade;
– Veți putea explora câteva autospeciale: ambulanță, pompieri, poliție;
– Instructaj pentru acordarea primului ajutor;
– Cabină foto.
În cadrul evenimentului, ne dorim să strângem fonduri pentru câteva cazuri sociale și de copii orfani. La sfârșitul zilei vom avea și un spectacol pentru copii, susținut de Trupa Țac-Pac.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Arad, Centrului Municipal de Cultură, Asociației Orașul Meu, Asociației Aradul Fericit și cu implicarea multor alte ONG-uri și parteneri.
Vă așteptăm cu drag pe toți, mici și mari!”, transmit organizatorii evenimentului.
Comentariile portalului
== HELMUT ARE DREPTATE == ATMOSFERA DE SHATRA CU NULITATZI DIN MAHALA == JURNALISTUL CRISTOIU A SPUS F BINE -- LA ALEGERI V A LUPTA POPORUL ROMAN VS SIST SECURIST FANARIOT --ATAT -- (...)
Adică Gică Ultras este câștigător prin neprezentare. Fain și normal raționament🤣
Există vopsea specială pentru pistele de biciclete, sau există asfalt special pentru pistele de biciclete. Aici nu au aplicat așa ceva. E doar o linie albă care delimitează porț (...)