O zi „altfel” la UAV Arad





Comunicat. Au simțit puțin atmosfera vieții de studenți. Elevi de la Liceul Național de Informatică și Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad și-au petrecut o zi altfel la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Însoțiți de prof. Alina Costea și Daniela Lazăr de la LNI și de prof. Diana și Ovidiu Bodrogean de la „Moise Nicoară” , liceeni au participat la un curs de criptografie susținut de un profesor de la Facultatea de Științe Exacte și au vizitat laboratoarele moderne ale Institutului de Cercetare, Dezvoltare, Inovare în Știinţe Tehnice şi Naturale, precum cele ale Facultății de Inginerie Alimentară, Turism și Protecția Mediului.
„A fost o zi specială în care ne-am bucurat de acești elevi minunați. Universitatea noastră are mereu porțile deschise pentru toți cei care vor să cunoască oferta noastră educațională, pentru cei care vor să colaboreze în derularea unor activități sau proiecte”, a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.
Comentariile portalului
Un imbecil. De ce tu ai veniturile mici mai nemernicul. asta ati promis in campanie ?taiari salariile alea mari de peste 150 200 de milioane dar nu mi lua mie care am 2500 (...)
Daca vor fi si calitative , sa poti rula cu 25+ la ora fara sa sara dintisorii , atunci aplaudăm inițiativa!
Subscriu ideii cu Cetatea Aradului.....Aradul ar trece la un alt nivel daca Cetatea s-ar demilitariza, si s-ar folosi locatia in scopt turistic si cultural ( la fel ca in Alba (...)