Culoare, veselie și arome de sărbătoare la Târgul de iarnă al Liceului cu Program Sportiv Arad
Târgul de Iarnă Liceului cu Program Sportiv din Arad ajuns anul acesta la ediția a III-a, este un eveniment realizat cu implicarea totală şi plină de entuziasm al elevilor în cadrul programului Școala Altfel.
Copiii, ajutați de părinți și de către cadrele didactice au realizat decorațiuni de iarnă și produse culinare specifice sezonului (brăduleți din salam de biscuiți, brioșe, fursecuri, turtă dulce, vată pe băț , ciocolată caldă cu sau fără bezele etc.) pe care le-au expus zilele acestea la vânzare în incinta școlii.

Ca și obiectiv clar pentru banii câștigați este cel de înfrumusețare a sălii de clasă, o ieșire la un film sau ajutorarea unor familii mai puțin norocoase.
„Mă bucur că am pornit o tradiție, un proiect educativ ajuns la ediția a III-a, în care copiii, părinții și cadrele didactice se implică plini de entuziasm. Este modul copiilor de a-și valorifica munca, ingeniozitatea și creativitatea, de a implica timp și efort susținut pentru a-și pune în aplicare visurile. Mai mult, Târgul de iarnă este o minunată ocazie de a dobândi primele noțiuni de antreprenoriat. Elevii văd cum munca lor este valorificată și descoperă ce înseamnă să câștigi bani muncind.
Spre bucuria elevilor, punctul culminant a fost prezența la târg a fotbaliștilor echipei UTA, Benga Alex și Cristi Mihai, însoțiți de Sorin Botiș, lucru care i-a emoționat extrem de mult pe toți copiii prezenți” a precizat pentru Special Arad, directorul instituției și inițiatoarea acestui proiect, prof. Moțiu Alina.
Citește și: Viața, așa cum e – Unul a fost 9 zile deputat, altul se visează „alendelon”. Să vină pensia specială


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)