luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    O scrisoare din Arad, să se știe-n toată țara

    de Valer Mărginean | 14 august 2023, 8:12 AM | Opinii | Recomandările editorilor

    7

    Marcel Ciolacu, prim-ministru al României (foto: gandul.info)

    Stimate domnule Ion-Marcel Ciolacu, prim-ministru al României,

    Mă adresez domniei voastre deși nu ne cunoaștem decât așa, pe jumătate. Ca aproape toată țara, și eu vă cunosc din presă. V-am văzut la televizor și am citit câte ceva despre domnia voastră în presa scrisă. Cu asta se cam termină prima jumătate a întregului cunoașterii noastre, a doua fiind inexistentă de vreme ce televiziunile nu sunt defel interesate (normal) de persoana sau activitatea mea. Iar presă locală nu cred că aveți timp să citiți. Firesc, deci, să nu mă cunoașteți.

    Ce va fi de acum înainte, chiar nu știu. Dar pot bănui, bunăoară, că nu veți citi nici aceste rânduri, pentru că nu vă vor fi prezentate, așa că nimic nu se va schimba în ce ne privește.

    Din păcate, România a ajuns țara în care „prietenii adevărați” sunt cei care aduc doar vești bune. Cei care spun lucrurilor pe nume sunt marginalizați, ca „dușmani”, până la extincție, adică, eliminare din sistem. Ei, gândiți-vă câți dintre cei ce respiră în jurul domniei voastre ar fi dispuși să-și asume un asemenea risc? Niciunul! Trăiesc prea bine ca „prieteni”.

    Vă scriu tot în legătură cu mult prea dezbătutele măsuri, încă neluate, de reducere a deficitului bugetar. Am mai scris – dacă doriți cumva să aflați ce, puteți citi aici: Reducerea deficitului bugetar, un fel de război al pilelor și îndepărtarea unor indezirabili

    Acum însă putem trece dincolo de considerațiile teoretice, pentru că, deși măsurile concrete încă nu au fost prezentate decât „pe surse” cum se spune în lumea presei, administrațiile publice locale s-au mișcat rapid și preventiv. Bunăoară, în municipiul Arad problema reducerii deficitului bugetar a fost rezolvată, prin șlefuirea organigramei în conformitate cu zvonurile lansate în spațiul public. Prin urmare, câteva posturi vacante au fost reduse. Dar nu vă speriați, pentru că au fost înființate altele noi, care să corespundă cerințelor de „reducere” a deficitului.

    Domnule prim-ministru,

    Să știți că amenințarea pe care ați transmis-o public a fost benefică. În administrația publică a municipiului Arad nu mai sunt Birouri, doar Servicii, Direcții și Direcții Generale, toate având numărul de funcționari corespunzător ideilor domniei voastre. Dacă nu mă credeți, vă rog să consultați recenta Hotărâre a Consiliului Local Municipal Arad, nr. 409 din 11 august 2023.

    Se poate citi aici: H O T Ă R Â R E A nr. 409 din 11 august 2023 privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad

    Sper, domnule prim-ministru, că nu veți fi surprins să aflați că și la Consiliul județean Arad s-a acționat la fel și nu avem vreun motiv să credem că restul administrațiilor locale din județ nu au făcut la fel. Așa cum, precis au făcut și cele din restul județelor. Ei, să mai spună cineva că administrațiile publice sunt imobile, că reacționează greoi sau deloc și, mai ales, că nu rezonează la problemele țării.

    Posibil ca domnia voastră și cei care vă consiliază, să știți de ce au fost lansate în spațiul public propunerile de măsuri înainte de adoptarea lor. Posibil de asemenea să știți exact de ce nu se face o adevărată reformă în administrație. Noi, muritorii de rând, nu știm și nu înțelegem.

    Nu înțelegem nici măcar de ce nu s-a rezolvat, din 2007 și până acum, problema modificării procedurilor contravenționale în concordanță cu legislația europeană, obligatorie și la noi.

    Vă asigur însă, domnule prim-ministru, că de aici, din Arad, se vede că tot acest așa-zis set de măsuri este, de fapt, un fel de praf în ochii românilor, ca să nu vadă că, în realitate nu se va schimba nimic în administrație, nu se va „strânge cureaua”, banii vor curge în continuare pe licitații (lucrările sunt mai puțin importante decât licitațiile!). Și, mai ales, se vede că adevărata povară o vom suporta noi, oamenii de rând cum se spune, cei din afara sistemului, care vom suporta tot mai greu noile taxe și impozite, plus prețurile și tarifele care ne vor cocoșa.

    Stimate domnule prim-ministru, vă scriu de aci, din țară, din Arad

    Poate știți, poate nu, dar sunt și alte modalități de reducere a risipei de bani publici și, totodată, de disciplinare a corpului funcționăresc. Una am propus-o mai sus (reforma sistemului administrativ). Am să vă ofer însă și un alt exemplu, din județul Arad, dar cu siguranță mai sunt atâtea altele în țară.

    O poveste veche, ce pare fără sfârșit și scăpată de orice control

    Oare ați auzit, domnule prim-ministru, de Pecica? Ar fi păcat să nu fi auzit măcar de pita de Pecica, dacă de dezvoltarea orașului n-ați auzit. Mai mare păcat ar fi să nu fi gustat această pită (pâine), cu adevărat minunată.

    Pecica, domnule prim-ministru, este orașul în care Statul român a fost deposedat de un teren, prin uzucapiune, invocată chiar de cel care închiriase terenul de la stat. Organele statului știu de povestea asta și nu li s-a părut nimic suspect. Oare domnia voastră ce spuneți?

    În Pecica s-au investit și se investesc mulți bani. Este foarte bine pentru că orașul mai are nevoie, pentru a deveni cu adevărat urban, de o rețea consistentă de drumuri asfaltate, de trotuare, de canalizare și de multe, multe altele.

    Printre aceste multe altele, Pecica ar avea nevoie de integrarea reală a marii comunități de romi. În acest sens, administrația locală a organizat o zi dedicată membrilor acestei comunități în cadrul „Zilelor Orașului” și este pe cale să reabiliteze o școală în care învață cu preponderență copii romi.

    Citiți amănunte aici, dacă doriți: J’ador voturile voastre, romi din Pecica

    Mai mult, în urmă mulți ani, administrația pecicană a reușit să atragă fonduri pentru construcția unor locuințe sociale pentru comunitățile de romi. O întreagă poveste această investiție, domnule prim-ministru, realizată prin finanțare de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în cadrul programului pilot intitulat „Locuințe sociale pentru comunitățile de romi”.

    Dacă doriți să vă reamintiți de acest program, puteți citi câteva amănunte aici: In orasul Pecica (Arad) au fost construite 49 de locuinte pentru comunitatile de romi

    Problema acestei povești este că nici acum, la 12 ani de la predarea terenului către ANL (2009), opt de la emiterea Autorizației de construire (12 mai 2015) și la șapte de la recepția lucrării (23 noiembrie 2016), aceste 49 de locuințe încă nu au fost date în folosința beneficiarilor. Adică, romilor din Pecica.

    Toată țara ANL

    Locuințele sociale pentru romii din Pecica, îngrădite ca un lagăr, sunt lăsate să se distrugă

    Și asta, din motive pe care cu greu le-ar putea înțelege cineva. Au fost niște nereguli cu o parcelă din terenul predat de primărie către ANL, fapt care a făcut și obicetul unor procese și unor cercetări penale. Nu au fost urmări, pentru că romii tot nu au intrat în drepturi.

    E drept, nici primăria nu s-a ținut de cuvânt și nu a realizat utilitățile, dar asta, nu-i așa, domnule prim-ministru?, nu mai este o surpriză la administrațiile locale. Cert este că de la data recepționării lor (2016) acele locuințe sunt păzite de o firmă de pază contractată de administrația locală pecicană și plătită din buget. Cu toate că au fost păzite, din acele locuințe s-a furat ca din codru, dar nimeni nu a reclamat nimic și, evident, nimeni nu a plătit niciun leu despăgubiri.

    Costurile acestora, ca și cele ale degradării vizibile a caselor sunt suportate de bugetul local, alături, cum menționam, de cele privind paza. Curtea de Conturi, deși face verificări anuale la primăria Pecica, nu a observat nimic, deci o fi în regulă să se plătească din bani publici și aceste „mici” cheltuieli.

    Revoltător este faptul că nimeni de la Ministerul care a finanțat întregul proiect, dar nici de la ANL, nu s-a mai interesat de soarta construcțiilor finanțate din bani publici. Pe nimeni n-a mai interesat dacă romii au primit sau nu locuințele acelea.

    Și nu văd de ce n-am putea bănui că sunt multe alte proiecte, plătite din bani de la buget sau chiar din fonduri europene, nefinalizate, prost executate sau lăsate în paragină. Toate astea nu crează deficit?

    Și-atunci, domnule prim-ministru, nu credeți că din recuperarea unor eventuale prejudicii s-ar mai putea reduce puțin din deficit? Nu credeți că înainte de a reduce niște posturi vacante ar fi cazul să puneți instituțiile de control la treabă?

    Ziceam și eu așa, ca să pot încehia cumva scrisoarea într-un ton oarecum neutru. Pentru că altfel, am convingerea că nimic nu se va face, nici măcar controale, darămite recuperări de prejudicii.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Hmmm, hmmm, hmmm… ! Corect observat. Nimeni nu verifică lucrările și faptul dacă romii chiar beneficiază de aceste locuințe! Într-adevăr, aveți dreptate, România e plină de licitații cu dedicație, fără finalitate sau recepții îndoielnice. Bani mulți aruncați în vânt – îngroșând prin taxe și alte biruri sărăcia omului de rând… Textul dvs. trebuie trimis direct primului ministru pe site-ul guvernului. De fapt, dvs. ați scris numeroase articole privind neregulile administrative din orașul Pecica. Strângeți totul într-un material general – arătând esența pagubelor pe fiecare articol. În mod sigur, o echipă de control va bate la ușa administrației locale. Județul Arad e plin de astfel de exemple, ba chiar mai grave – dar dacă ne unim eforturile se va mișca pietroiul corupției și indiferenței generale.

      +13 voturi
      +1
      -1
      • @mandala – mulțumesc pentru aprecieri. Le receptez și ca pe o încurajare.
        Aveți dreptate, doar uniți putem impune schimbările necesare.
        Și, da, ne-am gândit și noi să trimitem o „informare” prim-ministrului și chiar cred că o vom face.

        +4 voturi
        +1
        -1
    2. Stiți cum e treaba cu „reforma” …?
      „Să facem Reformă, dar așa, de formă, pe la colțuri…, ca să nu deranjăm prea tare pe cei apropiați!” 😉
      Și, surprizaaaaaa…, exact cei apropiați sunt cel mai mult implicați în afacerile care ELUDEAZĂ LEGILE și OBLIGAȚIILE FINANCIARE față de stat.
      Si-atunci, cum naiba să crească gradul de COLECTARE fără să „deranjeze”…?
      Pt că, dânșii „ar vrea (scuzați exprimarea neaoșă) și cu … dânsa-n-trânsa, și cu sufletu-n Rai !” 😎
      Iar asta NU SE POATE!!!
      .
      Când politicul și organele IMPUSE (de politic) ale statului sunt „mânjite până-n măduva oaselor” (vedeți cum „casta” dnă Gorghiu a tăcut chitic de isprava financiar-funciară a colegului de partid, de Minister, care i-a fost și însoțitor/ghid în acest periplu), cum naiba să mai ai o conversție pertinentă și logică cu aceștia, decât cu Ștampila de Vot sau cu un ciomag în mână, „rugându-i” așa, „delicat”, ca SĂ REVINĂ PE CALEA CORECTĂ ?! 🤔
      .
      Pt că, o a treia variantă (varianta DIALOGULUI SINCER DE AMBELE PĂRȚI), eu, unul, nu văd…
      Sau sunt eu prea pesimist…?
      Sau prea realist…?

      +4 voturi
      +1
      -1
      • @Dd – păi, asta nici măcar de formă nu este numită reformă. Este o porcărie care să nu supere nici propriul activ de partid, nici colegii de coaliție, nici posibilii viitori colegi de voaliție.
        Este o încercare populistă de îmbrobodire a Comisiei europene (uitați câte posturi am redus noi!) și a unei părți, mai credule, a populației (am redus numărul de șefi!).
        Apoi, toată povara va fi transferată către populație (tva, benzină – din care și statul câștigă mult – impozite, taxe etc).
        Niște mizerabili, toți!

        +8 voturi
        +1
        -1
    3. Pe portalul Prmimariei Municipiului Arad la cautare „H O T Ă R Â R E A nr. 409 din 11 august 2023 privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Arad ” raspuns returnat : „rezultate 0”. Deci in opinia PM Arad aceasta hotarare nu exista !

      +1 voturi
      +1
      -1
      • @Alexandrion – și eu am cautat destul de mult până am găsit Hotărârile CLM… Am dat, până la urmă, în dreapta, sus, de butonul de unde am fost trimis la Consiliul local, iar de acolo, la hotărâri….
        Este destul de ciudat concepută pagina, dar e bune că este extrem de vizibil primarul. Restul contează mai puțin…

        +3 voturi
        +1
        -1
    4. Haideți să vă dau un exemplu cât se poate decproaspăt a ceea ce am spus mai sus: „reformș, dar nu pt. noi, ci pt voi!”😎
      .
      Știre proaspătă:
      – „Trupa din Las Vegas Imagine Dragons a urcat pe scenă în a doua zi a festivalui UNTOLD 2023, iar organizatorii s-au lăudat cu o prezență record: 115.000 de oameni. Mai multe persoane s-au plâns că au rămas pe dinafară chiar dacă plătiseră bilet. Numărul de persoane care au fost pe Arena Cluj a fost dublu față de cel aprobat de ISU Cluj, acesta fiind de 63.800 de persoane.
      – ISU Cluj a sancționat organizatorii cu o amendă de 2.500 de lei pentru blocarea căilor de acces, suma fiind achitată în aceeași zi.”
      .
      Ați auzit…? 2500lei pt organizatorii UNTOLD !!!
      ASTE E AMENDĂ …???😡
      Un sofer profesionist a primit acum 2 ani amendă de la ISCTR pe motiv că, deși AVEA TOTUL CÂT SE POATE DE LEGAL și Atestarea făcută la ARR, nu apărea în Baza de date a acestora, pt că au uitat să-l treacă.
      De ce a primit el amenda? Pt că nu a verificat dacă apare în Baza de Date (sic!!!), el sau firma angajatoare. De neglijența ARR nimic!
      Si vorbim de o amendă de 3000lei pt o scâpare birocratică….😣
      .
      Iar la UNTOLD viața a cel puțin 50000 de oameni (în plus) valorează….2500lei , adică… 5 bani/persoană.
      Mai știe cineva de „Colectiv”?
      Mai îi pasă cuiva…?
      … iar „reforma” si „mărirea gradului de colectare” pt cine e …?
      Pt Ei sau pt Noi…? 😠
      Deci, despre ce vorbim…?

      +3 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.