O prizonieră a Statului Islamic povesteşte abuzurile la care e supusă: „Deseori îmi doresc să mă bată atât de rău încât să mor“





O fată aparţinând minorităţii religioase Yazidi a dezvăluit pentru o publicaţie italiană abuzul extrem pe care îl îndură ca sclavă sexuală a extremiştilor Statului Islamic.
Fata, care şi-a dat numele de Mayat, a fost răpită de membrii Statului Islamic din Irak şi Siria (ISIS) pe 3 august, în timpul unei ofensive împotriva oraşului irakian Sinjar. Ea este încă prizoniera ISIS. Bărbaţii i-au permis lui Mayat (care este familiarizată puţin cu limba engleză pentru că voia să studieze în Europa) să vorbească pentru că „doresc să ne rănească şi mai mult, aşa că ne-au spus să descriem părinţilor noştri în detaliu ce ne fac aici“, o citează publicaţia „The Independent“.
Părinţii ei, refugiaţi în Kurdistan, au oferit numărul fetei de telefon unui jurnalist de la publicaţia italiană „La Repubblica“. Mayat l-a implorat pe jurnalistul italian să nu îi dea numele adevărat, „pentru că mi-e ruşine de ce mi-au făcut“, spune ea.
„O parte din mine ar vrea să moară imediat, să mă bag sub pământ şi să rămân acolo. Însă o altă parte speră să fiu salvată şi să-mi mai pot îmbrăţişa părinţii încă o dată“, declară fata pentru „La Repubblica“.
Sursa: Adevărul
Comentariile portalului
CÂT DE CREDIBILĂ ESTE ACESTĂ DUDUIE? INTELIGENTĂ NU ESTE, REA ȘI INFLUENTĂ,DA! ÎN ARAD ȘI-A FĂCUT O GAȘCĂ CARE O SUSȚIN ȘI PE CARE I-A (...)
NU VA ESTE RUSINE???????????????? SISTEMUL MEDICAL DIN ARAD E PE BUTUCI: MEDICI EXTREM DE SLAB PREGATITI PROFESIONAL,ASISTENTE IMPERTINENTE SI LA FEL DE SLAB PREGATITE,MANCARE PROASTA SI PROST PREGATITA( (...)
nu incercati sa manipulati votul. votul este suveran.