O nouă ședință de apreciere a cursului euro

Marți, leul a avut o nouă ședință calmă. S-a menținut tendința de ușoară depreciere, pe fondul revenirii cererii de dolari și temerilor referitoare la un nou val al pandemiei, factori care afectează evoluția monedelor de la marginea zonei euro.
Tranzacțiile se realizau între 4,925 și 4,929 lei, în creștere față de luni, iar media euro a urcat de la 4,9260 la 4,9262 lei.
Piețele financiare erau prudente marți, evoluție datorată înmulțirii cazurilor de infectare cu noua variantă Delta a Covid-19, care a provocat un număr record de decese în Rusia. Există temeri că aceasta ar putea impune o nouă serie de restricții în Europa, implicit o scădere a economiei.
Euro a coborât la 1,1896 – 1,1932 dolari iar media monedei americane a urcat de la 4,1256 la 4,1357 lei.
Media francului elvețian a crescut de la 4,4931 – 4,4949 lei iar cea a lirei sterline a scăzut de la 5,7413 la 5,7335 lei.
Prețul gramului de aur a coborât, în a doua ședință consecutivă, de la 235,5924 la 235,5141 lei, în condițiile în care uncia stagna la 1.765 – 1.779 dolari.
Marți, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a revenit de la 1,51 la 1,50%, după ce până joia trecută a stagnat timp de trei săptămâni la 1,49%.
Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 1,64% iar cel la 12 luni la 1,75%.
Monedele din regiune aveau o evoluție stabilă, ușor descendentă. Media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,5092 la 4,5123 zloți/euro iar a celei maghiare de la 351,10 la 351,13 forinți.
Bitcoin creștea ușor față de luni, la 34.500 – 35.900 dolari, iar ether la 2.100 – 2.200 dolari, în ciuda faptului că Autoritatea de supraveghere financiară din Marea Britanie (FCA) a solicitat Binance, una dintre cele mai mari platforme pentru tranzacționare criptomonedelor, să-şi oprească toate activităţile reglementate.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.
Radu Georgescu
Comentariile portalului
Convins ca veti sterge si acest comentariu, la fel ca pe precedentul, revin doar pentru a va informa ca cenzura nu va onoreaza. Dimpotriva! Sa fiti sanatosi si sa aveti (...)
O alegere foarte buna acest nou manager! Sper din toata inima sa poata gestiona spiritul conflictual existent aproape permanent printre ”sindicalistii” Filarmonicii (unii, nu toti!), in fapt parghia prin care (...)
Geaba, daca nu vrea infractorul de drept comun ,incarcerat in urma cu ani de zile in Penitenciarul de maxima siguranta Arad pentru inselaciune in forma continuata, nu se va intampla (...)