O nouă aplicație RAR oferă istoricul de daune al mașinilor înmatriculate în România

De curând, Registrul Auto Român oferă clienților săi date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România. Mai exact, în doar câteva minute, puteţi afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societățile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României.
Acest lucru este posibil prin intermediul aplicaţiei Istoric Vehicul, disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei, www.rarom.ro (link direct, aici).
Registrul Auto Român vine astfel în sprijinul clienţilor săi care vor să cunoască cât mai multe informaţii despre vehiculul de care sunt interesați.
Acest lucru este posibil ca urmare a informaţiilor pe care le primeşte RAR de la partenerii specializaţi care colectează date de la societăţile de asigurare şi atelierele de reparaţii autorizate.
Astfel, la interogarea prin aplicaţia Istoric Vehicul, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR (de exemplu valoarea indicată de odometru) se precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost.
Tariful este de 35 de lei şi se achită online.
Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o adresă de e-mail validă.
În situaţia în care clientul doreşte să obțină istoricul de daune al autovehiculului, el este redirecţionat către zona de plată cu cardul, iar apoi va primi prin e-mail Istoricul de daune. Acesta conţine următoarele informaţii (conform modelului ataşat):
1. Zona de avarii, inclusiv poziţionarea acestora pe un vehicul – machetă;
2. Intervalul valorii devizului de reparaţie;
3. Intervalul indicaţiei odometrului la data întocmirii devizului;
4. Dacă a fost o daună majoră din punct de vedere economic;
5. Dacă au fost afectate principalele elemente de siguranţă sau din structura de rezistenţă.
Toate informaţiile pe care le veţi introduce în sistemul informatic, pentru a afla datele de care sunteţi interesat, sunt protejate conform normelor GDPR.
Comentariile portalului
Ce-ai facut ma falconeti ai copiat . Macar daca o făceai ca si la Oradea acum erai smecher bă. Da tu cum te pricepi la constructi ca doar se vede (...)
Nu vor veni cu bicicleta pentru că își iau amendă pe mețianu....
Bună ziua....Înainte de revoluție 1989,Jucători echipei UTA Arad stăteau la Hotel Ăstora,sau la Hotel Continental. (Central. ).... Cred că și pe vremea aceea se plătea (...)