miercuri, 17 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Acțiune comună a polițiștilor rutieri și a reprezentanților Registrului Auto Român pentru siguranța traficului

    de Ioana Costaș | 29 aprilie 2026, 1:38 PM | Știri Arad

    0

    (foto: IPJ Arad)

    Polițiștii din cadrul Biroului Rutier, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român, au desfășurat o acțiune comună pentru verificarea stării tehnice a autovehiculelor aflate în trafic.

    Totodată, a fost verificat modul în care conducătorii auto respectă legislația rutieră.

    În cadrul acțiunii, au fost oprite pentru control 42 de autovehicule și au fost legitimate 47 de persoane, atât șoferi, cât și pasageri. De asemenea, 40 de persoane au fost testate cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool și substanțe interzise, fără a fi constatate nereguli.

    Au fost aplicate 27 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 16.400 de lei. Polițiștii au reținut 3 permise de conducere și au retras 9 certificate de înmatriculare.

    Reprezentanții IPJ Arad atrag atenția că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, având ca obiectiv prevenirea accidentelor rutiere generate de nerespectarea legislației în vigoare.

    actiune 2 actiune 1

    Citește și: Dosare penale pentru doi bărbați prinși băuți la volan. Unul dintre ei a fost reținut pentru 24 de ore

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.