O noapte de pomină la Bibliotecă | Foto • Video





Arădenii au avut un adevărat periplu cultural vineri după-masă spre seară în oraș, întrucât s-au organizat mai multe evenimente, toate de calitate, dintre care două s-au și suprapus. A fost expoziția personală a artistului Giotto Doichiță, într-o sală a Primăriei Arad, apoi la Cinema Arta a continuat seria de filme documentare a festivalului fARAD, iar concomitent cu acestea, în sălile Bibliotecii Județene Arad s-a desfășurat evenimentul anual care are loc în mai multe orașe din țară: „Noaptea Bibliotecii”, un eveniment devenit deja tradiție și în orașul nostru.
Deoarece „Noaptea Bibliotecii Arădene” s-a suprapus, din păcate, cu festivalul de film documentar, a adunat un număr mai restrâns de persoane decât ar fi reușit, poate, în alte circumstanțe. Asta însă nu înseamnă defel că arădenii nu au călcat pragul clădirii de pe strada Gheorghe Popa de Teiuș, vineri seară. Din contră. Cei care au vizitat biblioteca au avut parte de un program atractiv, pentru toate gusturile și vârstele. Seria de evenimente a adus laolaltă mai multe forme de artă: literatură, muzică și film. Ba mai mult, s-a organizat și o expoziție de origami și un atelier pentru cei mici, de utilizare a catalogului online al instituției.
Dintre evenimentele „Nopții Bibliotecii Arădene” amintim: lansarea de carte „O zi de pomină!” a Luciei Bibarț, „Povestea cărților” – prezentarea colecției de carte pentru cei mici, cu Maria Truță și Mihaela Blaga, un concert de cover-uri pentru copii ale unor șlagăre vestite cu Ricardo Caria, îndrăgita întrunire „Literatură la lumânare”, unde scriitori și poeți arădeni au citit o parte din creațiile lor și, nu în ultimul rând, proiecția de filme de foarte scurt metraj „Très court”.
Foto / Video: Tomck@t
Comentariile portalului
Ancelotti... ca-i liber de contract! UTA nu are bani sa plateasca salariile la zi.... si voi visati cai verzi pe pereti!
Numai prostii debitați dle "Surlea"...de la lucrul frumos pe care îl fac cei cu drujbele primăriei Arad până la inepția cu teiul lui Eminescu+auzi (...)
E amuzant cum lumea ataca si il fac pe Nicusor Dan raul cel mai mic, ca si cum ar fi fost lumea pusa sa voteze intre Iliescu si Vadim, sau (...)