luni, 29 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    O mare companie germană de armament cumpără o fabrică din România! „Consolidăm flancul estic al NATO”

    de - | 2 februarie 2024, 9:51 AM | Naţional

    0

    Compania de armament Rheinmetall Germania preia de la familia Nick Știrban o participație majoritară în cadrul producătorului român de vehicule Automecanica Mediaș, unde deținea anterior o participație minoritară de 8%, relatează Edrmagazine. Suma nu este dezvăluită.

    Noua companie formată se va numi Rheinmetall Automecanica SRL iar noii șefi germani estimează, pe termen mediu, vânzări anuale de 300 de milioane euro, anul acesta vânzările urmând să fie de trei milioane euro. Directorul executiv Rheinnmetal spune că, dincolo de consolidarea proiectelelor industriale ale nemților în Europa Centrală, achiziția Automecanica înseamnă o întărire a flancurilor NATO, notează digi24.ro.

    După cum consideră directorul executiv al Rheinmetall, Armin Papperger, „Aducerea Automecanica Mediaș în familia Rheinmetall marchează o altă etapă importantă în strategia noastră de consolidare a prezenței Grupului în Europa Centrală, care, la rândul său, contribuie la consolidarea capacităților defensive ale UE și NATO pe flancul estic al Europei. Așteptăm cu nerăbdare să sprijinim România în proiecte viitoare în domeniul vehiculelor, precum și cu alte tehnologii Rheinmetall. În acest caz, includerea partenerilor locali și consolidarea economiei românești sunt chestiuni de interes central pentru noi. Dorim să răspundem în cel mai bun mod posibil așteptărilor politicienilor și militarilor români”, a spus Armin Papperger, director executiv al nemților.

    Acesta a detaliat viziunea companiei pe care o reprezintă spunând că prezența Rheinmetall în România înseamnă că forțele desfășurate pe flancul estic al NATO vor putea conta pe timpi de răspuns mai scurți și pe lanțuri de aprovizionare mai robuste. Rheinmetall are include deja uzine în Statele Unite, Canada, Australia, Regatul Unit, Austria, Olanda și Germania. Pe lângă extinderea semnificativă a capacității de producție și de întreținere a grupului, achiziția din România se adaugă la portofoliul actual de vehicule militare. Autocamioanele, remorcile și alte vehicule speciale dezvoltate și produse de Automecanica completează gama existentă de camioane militare a Rheinmetall, un domeniu în care Rheinmetall MAN Military Vehicles (RMMV) este o forță majoră pe piețele mondiale. Automecanica Mediaș este un producător de vehicule speciale, camioane și remorci pentru piața civilă și militară. Rheinmetall colaborează cu Automecanica din 2022 operând în comun o unitate de întreținere și reparații pentru vehicule militare în Satu Mare, România, încheie digi24.ro.

    Citește și:

    Generalul Vlad, șeful Armatei Române: „Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    6 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.