vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ExclusivO importantă firmă „de casă” a municipalității, sub asediul controlului de fond al unor inspectori financiari, nu găsește bilanțul pe 2011!

    de O. Peniță | 4 octombrie 2017, 12:54 PM | Culise | Recomandările editorilor

    2

    Deocamdată, din păcate, nu putem face public numele societății despre care amintim în titlu. Însă ni se pare destul de importantă informația pe care o deținem, că să n-o „șoptim” și noi, aici, tuturor cititorilor, și să le promitem că rămânem pe „fază” ca să dezvăluim tot.

    Așadar, ne-a șoptit o păsărică (și de aceea am postat aceste rânduri la rubrica „Culise”) că la una dintre firmele foarte apropiate (oare greșim dacă spunem că, la un moment dat, era și la propriu, și la figurat?) edilului Aradului, Gheorghe Falcă, una dintre acelea care s-a ocupat și se ocupă cu plantat arbori si arbuști, dar și tăiat de pe te miri unde, se desfășoară în aceste zile un control mare, măreț, imens sau cum vreți să-l catalogați dumneavoastră din moment ce o să vă spunem că i s-au cerut documente justificative și din anul 2010.

    Nu știm dacă inspectorii care deschid ușa cu nasul din cauza volumului mare de documente pe care le-au cerut, o să pice în fund și o să creadă în frumusețea patronului, însă băgăm mâna-n foc că în speța asta e vorba despre „alte treburi”… Unii ar spune: „Serioase rău și cu miros de praf de pușcă automată”.

    Cert e că – și de aceea am picat și noi pe „spate” – unul dintre bilanțurile contabile ale societății nu e de găsit. Și e vorba de un bilanț de premiat la Gala Firmelor, având în vedere cifra de afaceri și profitul declarat atunci, în 2011, dar de găsit acum… doar la „Remat”.

    În fine, nu o mai „lungim”… însă, încă o dată, ne cerem scuze de la cititorii care, pe bună dreptate, o să ne arate cu degetul că doar „lansăm” o informație pe surse și nu o și divulgăm în totalitate.

    Bye-bye!… dar pe curând.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    2 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.