O femeie din vestul țării a murit mistuită de flăcări în propria casă! Pompierii au făcut descoperirea prea târziu
Locuitorii dintr-un sat din Banat au fost treziti la primele ore ale diminetii de un incendiu imens produs la o casa din vecinatate.
Alarma s-a dat in jurul orei 5 dimineata, cand pompierii au fost chemati in satul carasean Petrilova. Cand au ajuns la fata locului casa ardea cu flacari inalte, iar plafonul era deja prabusit. Pompierii au avut nevoie de trei autospeciale cu apa si spuma, o ambulanta SMURD, o autospeciala de prima interventie si comanda, iar la stingerea flacarilor au participa 16 subofiteri si un ofiter. Echipele de interventie au avut nevoie de aproximativ trei ore pentru a lichida incendiul, insa la final au facut si o descoperire macabra.
„Din nefericire, dupa lichidarea incendiului, s-a constatat ca proprietara locuintei, in varsta de 99 de ani, nu a reusit sa iasa din casa si a fost gasita decedata. Incendiul se pare ca a izbucnit de la un cos de fum neintretinut corespunzator„, se arata intr-un comunicat al ISU Caras-Severin.
sursa: opiniatimișoarei.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)