O familie din Timiș și-a făcut piscină în fața casei cu apă adusă cu furtunul din fântâna publică
O familie din Grabaț și-a făcut o piscină în fața curții, pe stradă, umplută cu apă adusă cu furtunul de la 50 de metri, de la o fântână publică, pentru a nu fi nevoiți să o plătească.
Autoritățile au sesizat gestul și primăria comunei Lenauheim a scris o postare pe Facebook pentru a-i face de rușine, scrie Antena3.
„Între timp, la Grabaț, unii cetățeni inventivi și cu mult tupeu, își umplu piscinele din fața casei cu apă de la cișmeaua publică printr-un furtun de 50 de metri”, au scris edilii din Lenauheim pe pagina de Facebook a primăriei.
Culmea, gestul primăriei nu a avut mare succes și asta pentru că localnicii au sărit în apărarea familiei.
Și asta chiar dacă tot localnicii sunt cei care vor plăti apa folosită de familie pentru a se răcori în fața casei.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)