O discuție secretă cu nimicul din Teatrul Vechi

    de Raluca Medeleanu | 12 iunie 2016, 12:39 PM | Altădată | Recomandările editorilor

    6

    Ecoul tocurilor ce se izbeau de podeaua din beton, iar apoi sunetul descoperirii unei plăci din lemn, acapara întregul spațiu rece, cu miros umed, de mucegai. M-am lăsat ghidată de o forță oarecum magnetică în interiorul mult râvnit, de parcă ceva dinăuntru mă îndruma exact către ceea ce căutam. Imediat în dreapta, din umbră puteam distinge cușca de bilete, pe care blițul mi-a dezvăluit cuvintele fircălite cu cretă: „nu mai sunt bilete”. Dincolo de ea, întunericul devenea tot mai dens.

    Nu vedeam aproape nimic, doar niște contururi și mai negre decât negrul din jur, care mă ajutau să-mi dau seama că acolo era gaura unei uși, după care senzația de hău abisal. Am dus aparatul de fotografiat la ochi, am declanșat blițul, iar pe ecranul de display mi-au apărut, ca aduse dintr-un alt tărâm cufundat în somn letargic: scaunele cu tapițerie roșie.

    Eram acolo! Între ele, pe scena unde au pășit atâți alți oameni care, mulți, azi nici nu mai sunt. De parcă eram exact în pântecul unei epave, în adâncul oceanului.

    Vă mărturisesc, am pornit această campanie de salvare a Teatrului Vechi, pe lângă evidenta valoare pe care o are pentru oraș, și dintr-o fascinație pentru ruina teatrului în sine. Chiar dacă am reușit să conturez în articolele anterioare perioadele de glorie ale acestui edificiu, eu, practic, n-am avut șansa de a-i călca pragul decât acum, printr-o pură întâmplare, în timpul Festivalului de Literatură „Discuția Secretă”. În pauza dintre lecturi – o ușă lăsată întredeschisă. Depozitaseră provizoriu câteva lăzi de bere, chiar la intrare. Stăteam sus pe balcon și mi-am îndreptat pentru o clipită privirea undeva în jos. Și-atunci le-am văzut. Cheile mișcându-se ca un pendul al timpului, lăsate în broască, mi-au acaparat întreaga atenție și, fără să stau prea mult pe gânduri, țușt!, dusă am fost înăuntru.

    De când așteptam eu șansa asta! N-aveam să o ratez nici în ruptul capului.

    E greu să descriu senzația pe care am avut-o în clădirea fantomă, cufundată în beznă. O liniște stranie domnește peste Teatrul Vechi. Deși de afară se distingea murmurul unison al vocilor, ceva reușea să-mi șteargă complet percepția lor.

    Timpul stă pe loc în Teatrul Vechi. Singura mișcare-a fost fâlfâitul de aripi al unei păsări care trecea prin zonă, undeva de sus, ori din pod, ori de de-asupra, din văzduh.

    Am urcat și treptele tocite de timp pe care se proiectau câteva linii tăioase de soare pătruns prin țiglele lipsă sau prin găurile infime dintre scândurile cu care-au sigilat geamurile. Văzusem fotografii recente cu teancuri de cărți lăsate pradă igrasiei. Acum e gol. Au dispărut. Nu mai e nimic în teatru. Doar scaunele roșii ce-și așteaptă spectatorii.

    Aș fi stat pe puțin jumătate de oră acolo, să las spațiul să mă pătrundă până-n oase, să iau o doză intensă de pustietate oarbă, însă circumstanțele au fost zgârcite cu mine. Propulsia în chintesența fascinației mele a durat doar cinci minute.

    O experiență scurtă, dar intensă, pe care-am simțit nevoia să o împart și cu voi, ca un fel de „avampremieră” pentru cel din urmă articol al seriei dedicate Teatrului Hirschl.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Multumesc! Am vibrat și mi s-a ridicat și mie părul pe brațe.

      Sufăr! Mă uit la poze și rana din suflet sângerează. Ce irosire a unei valori de patrimoniu, ce barbarie, … iar dorința să trag din nou “niște șuturi în cur” a reapărut parcă și mai pregnant.

      Raluca dragă, nu ști cumva cam cat ar costa Teatrul Vechi?

      +2 voturi
      +1
      -1
    2. E clar ca tu Raluca esti o zeita razboinica urmarindu-ti activitatea ,am vazut ca te implici in locuri pretioase pentru locuitorii Aradului,am vazut multe reportaje reusite de ale tale,cum ar fi; str Marului,Cazinoul,Checheci Tarafului precum si cel prezent, multe altele dar nu mai stim nimic ,s-a rezolvat ceva…ori toate autoritatile dorm…mi s-a strans inima vazand in ce hal a ajuns si Teatrul Vechi Multumesc pentru implicarea ta si pentru curajul de care dai dovada.Si succes in continuare.

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    9 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.