O aeronavă a Forțelor Aeriene Române așteaptă să aterizeze la Kabul pentru a prelua 15 români





33 de români se află încă în Afganistan, în cel puțin 3 locuri: pe aeroportul din Kabul și în baze militare, potrivit unor surse oficiale, citate de Europa FM. Dintre aceștia doar 15 au cerut să se întoarcă în țară. 7 dintre cei care au rămas sunt reprezentanți ONU, pentru care organizația are propriul plan de evacuare, după cum informează Europa FM.
Operațiunea de repatriere e în desfășurare și este una dificilă deoarece pe culoarul aerian din zona Kabul sunt avioane ale mai multor țări care încearcă să își evacueze cetățenii de acolo.
Aeronava Forțelor Aeriene Române a ajuns în zonă și așteaptă să poată ateriza la Kabul. Atunci când toate procedurile și verificările actelor cetățenilor români vor fi finalizate, aceștia se vor putea îmbarca.
România a primit solicitări să ajute și alți cetățeni ai UE dar și colaboratori afgani. În măsura în care se va putea și după ce va fi asigurată repatrierea românilor, autoritățile noastre vor putea da curs și acestor cereri ale cetățenilor străini.
Sursa: Europa FM.
Comentariile portalului
Din ce am observat Mihai Pasca se pregătește să devină noul primar al Aradului promovare plătită pe FB șamd. Nu ca asta ar fi ceva rău (...)
Va rog sa vedeti si cum arata casa parinteasca in care s-a nascut marele Vasile GOldis, poate aveti 500 de euro si pentru renovarea acelei case....
Felicitări pentru acest articol, mi se are impecabil, nu vreau să deturnez subiectul dar era bine să fiți(sau să fi fost) la fel de intransigent vizavi de (...)