Numele fostului ofițer SRI, Cătălin Boghicevici (soțul deputatei) – pronunțat apăsat ieri, la Tribunal, în dosarul de „evaziune cu boschetari” de un milion de Euro
Dosarul de evaziune fiscală de un milion de euro în care (doar) soții Valentin / Elena Puica și Marius Ghierghiu sunt condamnați la pedepse grele, e, practic, repus pe rol printr-o adevărată declarație-bombă a inculpatului principal, Valentin Puica, dată ieri în fața Instanței condusă de judecătorul Florea Marinel. Cauza e repusă pe rol începând de ieri, iar Dosarul astfel supus judecății raportate la probe și declarații noi intră pe fond. Acest dosar are numărul de înregistrare 1235/108/2015 – 3183/2015) și, anticipăm, va fi unui epic.
Tehnic, a început prin Ședinta din data de 17.06.2015
când Instanța, „în baza art. 346 alin. 2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 478/P/2012, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, privind pe inculpatul PUICA VALENTIN IOAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 noul Cod penal şi art. 5 noul Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii şi fixează termen de judecată” – dar practic, cum ziceam, a început ieri, 5 noiembrie.
În sala 104, Valentin Puica a șocat asistența pronunțând de două ori numele fostului ofițer SRI, Cătălin Boghicevici
„Nu am fost decât un administrator care făcea ce i se zicea. Cătălin Boghicevici era patronul și tot ce mișca în firmă pornea de la el!” – s-a dat executa(n)t Valentin Puica în fața judecătorului. De două ori și-a reiterat declarația și de două ori i-a dictat grefierei Valentin Puica numele lui Cătălin Boghicevici.
Această declarație, coroborată cu informațiile conținute în dosarul-mamă – cea mai importantă: „Fiind audiat, martorul Boghicevici Cătălin Bogdan (vol III, f 357 – 362) a recunoscut faptul că el a fost cel care a postat comenzile pe bursa de transport, că a ţinut legătura personal cu transportatorii, indicându-le locul de încărcare, locul de descărcare, precum şi preţul serviciului prestat, însă arată că acest lucru l-a făcut pentru a-l ajuta pe inculpatul Puica Valentin Ioan, cu care era în relaţii de prietenie, neavând cunoştinţă despre faptul că acesta nu înregistrează în contabilitate acele operaţiuni comerciale” – nu are cum să nu-l aducă pe controversatul fost ofițer SRI, mai cunoscut ca „soțul doamnei deputat Claudia Boghicevici”, în fața instanței.
Epic sau cum?…
Comentariile portalului
Faceti lucrarile etapizat pe sectiuni ale cladirii sau pe etaje ca sa se stinga si scandalul. Altfel astia o sa ajunga la Bucuresti si auzim iar ''de toate ... s.a. (...)
Bravo pt articol Tom si bravo pt birt Ioana, o parte importanta din viata mea
Erata : "viceprimar" in loc de "primar"