duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    „E prea mult pentru o zonă atât de mică!”. Locuitorii din apropierea pasajului Grădiște s-au opus blocului cu 6 etaje, la dezbaterea publică

    de Raluca Medeleanu | 31 ianuarie 2024, 8:02 AM | Administraţie | Știri Arad | Topic special

    17

    Vestea că un bloc de până la 6 etaje ar urma să se construiască în imediata vecinătate a pasajului din Grădiște, pe str. Ardealului, o stradă îngustă doar cu case, a fost primită fără entuziasm de locatarii din zonă, care s-au adunat marți, 30 ianuarie, în Sala Ferdinand a Primăriei Arad pentru a își exprima dezaprobarea, aducând și o serie de argumente pertinente.

    Proiectul întocmit de firma de proiectare Stacons SA din Arad, pentru  Smart Mob SRL – noul proprietar din Oradea al terenului de 9195 mp, pe care s-a aflat pe vremuri fostul depozit Bodimar – a fost pus la transparență decizională pe site-ul Primăriei săptămâna trecută, însă despre aceste planuri locuitorii din zonă au mai discutat cu beneficiarul și cu Primăria în cadrul unei întâlniri din 19 septembrie, la fața locului. Atunci, ei și-au exprimat îngrijorarea mai ales față de modul în care va fi afectat traficul pe străduțele înguste și pe pasajul deja aglomerat, însă răspunsurile primite ulterior, considerate de grădișteni mai mult decât evazive, i-a determinat să ia parte și la dezbaterea oficială de la Primărie.

    Marțea aceasta, la dezbatere au fost prezenți doi reprezentanți ai firmei proiectante (care au rămas complet tăcuți după ce au prezentat pe scurt proiectul) și arhitecta Ioana Bărbatei, șefa Serviciului de Dezvoltare Urbană și Protejare Monumente din cadrul Primăriei, care a avut rol de moderatoare și, în general, a răspuns doar aprobator, cu „mulțumesc, am notat observațiile”. Discuțiile, unilaterale am putea spune, au ținut aproximativ o oră, luând cuvântul în jur de 10 persoane, care toate au subliniat același lucru: un bloc cu 6 etaje în zona respectivă ar putea avea urmări negative asupra canalizării, ar putea crea ambuteiaje, ba chiar ar ridica probleme legate de dreptul la intimitate, dacă s-ar păstra numărul de etaje din proiectul actual, fiind prea înghesuit între casele deja existente.

    dezbatere publica bloc 6 etaje gradiste

     

    „Ca persoană care locuiește acolo, îmi consider afectată direct intimitatea personală construindu-se un bloc cu atâtea nivele prin care se va vedea direct la mine în curte. Mi se pare din punctul ăsta de vedere inacceptabil să aibă această înălțime”, a spus un domn care locuiește pe strada Milcov.

    Majoritatea celor prezenți au afirmat că ar accepta un regim de înălțime de maxim 2 etaje, dar fiind faptul că pe aceste străzi casele au majoritatea doar parter și câteva sunt cu un etaj. S-a indicat că în țările occidentale, construirea blocurilor cu mai multe etaje se face la periferie și nicidecum aleator în mijlocul unui cartier cu case, căci aceste cartiere sunt prezervate.

    Traficul îngreunat, problema principală

    Noul bloc ar urma să găzduiască 130 familii, astfel că cei care au luat cuvântul au estimat un surplus de circa 200 mașini, care vor trebui parcate acolo și care vor supraaglomera la orele în care oamenii merg și vin de la serviciu atât străzile Petru Rareș, Ardealului, Crasna și Egalității, cât și pasajul care deja este aglomerat, la orele respective circulându-se bară la bară.

    „Este o construcție enorm de mare pentru zonă!”, a spus o doamnă care locuiește chiar pe strada Ardealului.

    Mai mult, oamenii au indicat că accesul la viitorul bloc de lângă pasaj ar urma să se facă cu dificultate, chiar și pentru pompieri ori Salvare, întrucât strada Petru Rareș, cea paralelă cu pasajul, pe care deja sunt parcate foarte multe mașini ale clienților diferitelor magazine, are o curbă de aproape 90 grade către strada Ardealului, iar pe acea stradă abia au loc acum proprietarii actualelor case să își parcheze mașinile.

    „Fiind o zonă chiar lângă pod și calea ferată, nu are ieșire și nu are intrare. În momentul în care ieși de pe acest teren, te trezești într-un fel de giratoriu și atunci ești obligat să te bagi ori pe strada Petru Rareș, ori pe strada Crasna. Pe noi asta ne îngrijorează și asta ne deranjează. Noi am locuit acolo și pe vremea Bodimarului… și știu cât de greu a fost, că trebuia să mergem să ne rugăm de șeful de la Bodimar să ducă camioanele, mașinile, să putem folosi și noi poarta mare și să ieșim în stradă. Deci strada asta, Petru Rareș, partea asta îngustă, care merge paralel cu podul, nu se poate schimba, că nu se poate muta nici podul și nici casele existente. Și atunci circulația rămâne pe această străduță care are carosabilul de 4 metri jumătate”, a spus o femeie care locuiește pe Petru Rareș.

    Oamenii au întrebat-o pe arhitecta Ioana Bărbatei de la Primărie dacă municipalitatea conștientizează inclusiv impactul asupra traficului de la Podgoria, intersecție în care se deversează întreaga circulație din Grădiște, la care se vor adăuga mașinile noilor familii care vor locui pe viitor în blocul de 4 etaje care se va construi pe str. Iancu Jianu 1-5 (proiect care se află într-o etapă mai înaintată față de cel în discuție), plus acum și acest viitor bloc de 6 etaje de pe str. Ardealului.

    Răspunsul a fost „vom analiza”.

    locatie bloc 6 etaje strada ardealului gradiste

    Dacă strada Egalității nu are canalizare, cum intră în ecuație un bloc de 6 etaje în apropiere?

    La două străzi distanță de viitorul bloc, pe strada Egalității, oamenii sunt în continuare fără canalizare, întrucât li s-ar fi dat de înțeles că rețeaua nu mai face față cu alipirea acestor case. Acum, pe de altă parte, dacă se va construi un bloc în care ar urma să trăiască până la 130 familii, cum va fi canalizarea afectată de noua racordare? Acestea au fost alte griji care au rămas momentan fără vreun răspuns.

    „Cer sprijinul tuturor consilierilor locali de la toate partidele să respingă proiectul în forma asta, pentru că (proiectanții) nu au propus nicio alternativă, ci țin de forma actuală!”

    Este solicitarea unei doamne de pe str. Egalității, care a fost susținută și de ceilalți locuitori care au luat parte la dezbatere.

    În sală, s-a aflat un singur consilier local, Florin Stana (USR), care a fost interesat de subiect pentru că locuiește în zonă.

    „Sunt în calitate de consilier local, dar și în calitate de locuitor al zonei. Cum am spus și data trecută, proiectul așa cum este el prezentat are ca principală problemă traficul, dincolo de ce s-a spus despre perioada construcției și impactul pe care îl va avea asupra locuințelor din proximitate, și pe lângă ce s-a spus despre accesul de pe strada Petru Rareș de lângă pod, care este foarte îngustă (…) rămâne ca alternativă celalalt capăt al străzii Ardealului, la bariera din capătul str. Voievod Moga, unde se formează în perioada de trafic cozi și de 300 metri, unde este o barieră dublă, sunt 7-8 linii de cale ferată peste care se trece, așadar nici în capătul acela nu este o soluție”, a spus consilierul Stana.

    El a recomandat și să se monteze încă de pe acum o oglindă la ieșirea de pe str. Crasna, întrucât șoferii nu au vizibilitate în acea intersecție.

    Florin Stana a mai întrebat dacă executivul Primăriei are de gând să ceară proiectantului să facă un studiu de trafic, care să țină cont inclusiv de viitoarele proiecte, referindu-se aici la blocul menționat de pe strada Iancu Jianu, care va afecta și el traficul din zonă.

    „Vom analiza această situație și împreună cu colegii de la direcția tehnică vom vedea ce vom putea face”, a răspuns arhitecta Ioana Bărbatei. Consilierul a întrebat-o și dacă administrația locală are în prezent o soluție pentru traficul din zonă, altceva decât ceea ce există acum. „Din câte știu eu, momentan nu, dar vom ține cont de această observație și vom încerca să facem un studiu și să găsim alternative la nivel de circulație auto”, a fost răspunsul dat de șefa serviciului de dezvoltare urbană.

    Ea a mai spus și că la nivel de SIDU (Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană) este prevăzută construirea unui nou pasaj în zonă, dar acest lucru e doar la faza de plan și nu a putut oferi un termen estimativ: „Vom demara în viitor aceste lucrări, nu știu să vă spun acum cu exactitate termenul. În momentul de față este prevăzută la nivel de propunere și avem în plan”.

    Teamă și față de vibrațiile care vor fi produse de șantier

    bloc de 6 etaje gradiste langa pod schite

    Multe din casele din zonă sunt destul de vechi. Proprietarii lor își fac astfel griji pentru modul în care vor fi afectate la momentul în care vor începe săpăturile la fundația noului bloc. Unii au indicat inclusiv că terenul fostului depozit Bodimar ar fi mlăștinor, însă Ioana Bărbatei i-a asigurat că dacă va trece de această etapă, va fi nevoie ulterior inclusiv de realizarea unui studiu geotehnic.

    Deși constructorul le-a răspuns în urma întâlnirii din septembrie că se va realiza o poliță de asigurare prin care se vor acoperi eventuale daune survenite în timpul construirii blocului, oamenii sunt în continuare neliniștiți și se întreabă ce se va întâmpla în cazul în care vor apărea fisuri ulterior încheierii șantierului.

    Mai mulți dintre locuitorii de pe străzile afectate s-au arătat și jigniți față de răspunsul primit în urma primei întâlniri din septembrie, când li s-ar fi dat de înțeles că este o chestiune de timp până când vechile case vor dispărea și vor fi înlocuite de blocuri noi.

    „Noi vrem să stăm la case, nu la bloc, că dacă doream ne-am fi mutat deja la bloc!”, a afirmat o doamnă.

    Vizibili nemulțumiți de modul în care a decurs dezbaterea publică, întrucât nu au primit lămuriri clare, oamenii au dat de înțeles că vor fi „cu ochii” pe Primărie, pentru a vedea dacă va fi în cele din urmă de partea lor sau de partea dezvoltatorului imobiliar.

    „Nu vă interesează, nu o să ne intereseze nici pe noi la vot”, a concluzionat un domn.

     

    • Citește și: Nicio mână nu a fost ridicată la întrebarea vicelui Faur: „sunteți de acord să alipim conducta de canalizare din Livada de cea din Grădiște?” · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. (1) Autorizarea executării construcţiilor se face cu respectarea înălţimii medii a clădirilor învecinate şi a caracterului zonei, fără ca diferenţa de înălţime să depăşească cu mai mult de două niveluri clădirile imediat învecinate. asa este scris in HG 525/1996
      daca stiu eu bine nu sunt in zona 6 etaje, maximum 2… deci daca se va autoriza constructia , clar se va comite ceva ilegal…

      +5 voturi
      +1
      -1
    2. E jenant că la o astfel de întrunire nu vine să participe primatul bipârț sau vicele.
      Si mai rusinos e ca dintre toti consilierii locali a venit doar unul singur.

      Arădeni, conştientizați ce oameni decid soarta oraşului ?

      Am o presimțire că blocul respectiv se va construi cu 6 etaje, iar primăria va plasa ca de obicei vina pe alții.

      +11 voturi
      +1
      -1
    3. Traian tată da de unde stii tu de unde e sefa de la urbanism? Ori lucrezi in Primărie si ai acces la informatii, ori esti in partid, cățelul cuiva. Oricum esti un frustrat si un ciudos. Dacă erai barbat, erai asumat si iti scriai numele şi prenumele.

      --7 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    3 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.