Dincolo de știrile efectiv legate de pandemie, un subiect predilect este acela al salvării HORECA. Și, dacă tot e un subict sensibil, se găsesc și duzini de specialiști care să ne explice tot despre HORECA: de la economia globală, la PIB-ul majorității țărilor, contribuția în procente pe care o are HORECA, predicția evazionismului în domeniu și, mai ales – iar asta aproape la virgulă –, pierderile cauzate de pandemie. Dar, dincolo de acești specialiști, industria HORECA n-ar trebui luată ca un tot unitar, ci nuanțat, astfel încât sprijinul guvernamental (dacă va fi să fie) să ajungă în zonele unde efectiv e nevoie, unde principala problemă e cea a supraviețuirii.

În ceea ce mă privește, nu sunt specialist, dar nici ageamiu nu sunt. Eu n-aș băga toată industria HORECA în aceeași oală. E clar, această industrie trebuie sprijinită, patronii de cafenele și restaurante, de birturi și fast-food-uri trebuie înțeleși și ajutați. Dar nu de-a valma, ci cei care într-adevăr riscă să dispară de pe piață, cei curați fiscali, corecți în raport cu autoritățile și cu clienții, deopotrivă.

Sunt destui șmecherași în HORECA, patroni care abia așteaptă să moară capra vecinului, genul de comerciant care își schimbă mașina de lux după fiecare sezon, care mai deschide un restaurant sau un hotel, care confundă pierderile cu încasările estimate și nerealizate și care e primul atât la căinat cât și la întins mâna. Vă și dau un exemplu: acum doi ani, în 2018, am primit prima dată vouchere de vacanță. N-am apucat să merg în concediu, așa că le-am reportat. Doi colegi, soț și soție, au mers în anul respectiv și au fost mulțumiți, atât de serviciile oferite, cât și de preț. Astfel că, anul trecut, am mers și noi cu ei. Dar, prețul crescuse cu vreo 400 de lei. Era același loc, aceeași perioadă, aceleași servicii. Anul acesta, înainte de pandemie, ne-am interesat de preț, să mergem din nou, Pachetul mai săltase cu vreo 500 de lei. Deci, în doi ani, prețul unui sejur pe o săptămână pentru două persoane a urcat cu peste 25%. Repet, în aceeași stațiune, în același hotel, în aceeași perioadă, cu aceeași agenție!?! Practic, pe principiul „dăi dreq de fraieri, că și-așa n-au unde merge cu voucherele astea, decât în România”, unii dintre șmecherașii la care făceam referire s-au hotărât să umfle prețurile. Spun „unii”, nu „unul”, convins fiind că această decizie n-a fost luată izolat de unul sau doi mahări în ale hotelurilor, ci a fost o hotărâre a unui grup de patroni. Una tacită, cel mai probabil. Și-atunci? Să-mi fie milă de acești samsari? Să-i bag în aceeași oală cu comercianții care au câte un family bussines și care riscă să dea faliment? De aceea trebuie o delimitare clară. Nu toți din HORECA sunt cazuri de terapie intensivă, unii au forme ușoare…

Închei în nota obișnuită, cu un banc: un patron de hotel de pe Litoral are un accident urât de mașină. Se trezește după două zile și medicul îi explică: „Ați intrat într-un cap de pod, aveați peste 150 la oră, noroc cu air bag-ul”. „Și mașina?” „E praf!” „Vai, Rolls-ul meu, Rolls-ul meu!”. „De fapt”, spune medicul, „nu asta ar fi marea problemă, ci faptul că vi-ați pierdut mâna stângă!” „Vai, Rolexul meu, Rolexul meu!”