marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    „Nu pot să înțeleg rasa umană! Mizerie, mizerie, mizerie”. O mână de arădeni cu spirit civic au curățat și astăzi o parte din Parcul Natural Lunca Mureșului

    de Tomck@t | 24 februarie 2018, 3:24 PM | Eco | Știri Arad

    2

    În această dimineață de sâmbătă, un grup mic de arădeni pasionați de natură au decis să combată nesimțirea umană și să pună osul la treabă, ca Pădurea Ceala să rămână curată. Acțiunea voluntară de ecologizare s-a produs fără prea mare tam-tam: s-a anunțat ieri, într-o singură postare pe Facebook și s-a bazat doar pe spiritul civic al unor prieteni și cunoscuți. Nu este prima oară când fac acest lucru, deși membrii „Solitarii Arad”, Mariana Gheorghe și Constantin Crețu (zis Romeo), organizează în mod normal doar drumeții în pădure sau la munte, în special în munții Retezat.

    „Deoarece este mult de lucru la culesul gunoaielor din pădure, mâine, sâmbătă, la ora 11, vom mai merge să strângem cât putem din pet-uri și hârtie. Cine dorește, e binevenit. Ne întâlnim la adăpostul de animale și de acolo mergem la locul cu pricina. Dacă aveți cumva vreo 4 saci mari, să aduceți. Mănuși aduc eu. Vă mulțumesc pentru atenție” – așa a sunat anunțul postat pe pagina „Solitarii Arad”, fiind etichetați doar cinci oameni. Exact atâția s-au și adunat (plus inițiatoarea acțiunii ecologice, Mariana) și s-au pus pe treabă.

    Astăzi au umplut cu gunoaie opt saci, dintre care patru doar cu sticle din plastic!

    „Aici sunt oamenii care muncesc și aici este pădurea. Mizerie, mizerie, mizerie peste tot (…). Nu pot să înțeleg rasa umană, care face așa ceva! Eu de multe ori am făcut live-uri, filmulețe, și am crezut că cineva va lua o măsură sau va trimite pe cineva ca să ia gunoaiele, dar nu. Noi trecem aproape zilnic pe aici, mergând la Măltăreț. Nu mai suport gunoiul ăsta și, sincer, mai mult pentru asta am vrut să venim, să facem curat”, spune Mariana în videoclipul postat pe pagina de Facebook „Solitarii Arad”.


    Trei dintre ei s-au pus să strângă gunoaiele aruncate pe jos și joia aceasta. Au umplut cu gunoaie patru saci și încă trei doar cu PET-uri.


    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    6 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.