Nouă cetățeni străini, ascunși în două camioane la Nădlac și Vărșand

Comunicat: Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Vărșand și Nădlac au descoperit cinci cetăţeni din Afganistan și Bangladesh, respectiv patru sirieni, care încercau să iasă ilegal din țară ascunși în interiorul două automarfare.
În data de 15.07.2020, ora 00.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor și semiremorcă, ambele înmatriculate în Turcia. Conform documentelor de însoţire a mărfii, şoferul transporta legume din Turcia în Germania.
În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit al mijlocului de transport. Astfel, în interiorul semiremorcii, pe axele din spate ale acesteia au fost descoperiţi ascunși, patru cetăţeni străini. În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt patru cetățeni sirieni, cu vârste cuprinse între 20 şi 30 de ani, care intenţionau să ajungă în state din vestul Europei. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru şoferul autoutilitarei şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat față de cetăţenii străini, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Un alt caz, s-a înregistrat în data de 14.07.2020, când la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, un cetăţean român, conducând un automarfar încărcat cu baloți de cherestea, având ca destinaţie Germania. În urma analizei de risc specifice, poliţiştii de frontieră au procedat la efectuarea controlului amănunţit asupra mijlocului de transport, iar în interiorul semiremorcii, au fost descoperiţi ascunși printre bunurile transportate, cinci cetăţeni străini. În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele sunt cinci bărbaţi, cetățeni din Afganistan și Bangladesh, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani. Aceștia intenţionau să ajungă în state din vestul Europei. Şi în acest caz, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat , la final urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Comentariile portalului
Și așa, de curiozitate pt noi muritorii de rând, cam care ar fi valoarea medie lunară a acestor salarii și drepturi restante (cu toate sporurile și beneficiile cumulate!!!)...? 🤔 (...)
Oare pe durata protestului,participantii au dreptul la plata salariului ? Cum se va face diferentierea intre cei care asigura asistarea sedintelor in cauzele ce se judeca,si ceilalti,care protesteaza ? (...)
Un demers pentru abolirea cenzurii pe sportarad. La 34 de ani după Ceaușescu, mai este permisă, normala, cenzura?