vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un nou medicament revoluționar împotriva cancerului pulmonar! Britanicii îl distribuie gratuit! Cum acționează

    de Special Arad | 2 iulie 2015, 10:06 AM | Internaţional

    0

    Un nou medicament revoluţionar împotriva cancerului pulmonar, Nivolumab, care învaţă organismul pacienţilor să depisteze şi să distrugă celulele canceroase, dublând şansele de supravieţuire ale bolnavilor, este administrat gratuit, începând de marţi, în Marea Britanie.

    Medicamentul a devenit disponibil graţie unei politici adoptate de guvernul britanic ce permite autorizarea în regim de urgenţă a substanţelor care au potenţialul de a salva vieţi omeneşti, evitând astfel procesul obişnuit de licenţiere a noilor tratamente medicale, care durează de obicei mai mulţi ani, informează dailymail.co.uk, potrviti Mediafax.

    Administrat sub forma unui vaccin la fiecare două săptămâni, medicamentul Nivolumab învaţă sistemul imunitar din organismul pacientului să identifice şi să atace celulele canceroase.

    Rezultatele studiilor preliminare au arătat că efectele benefice continuă timp de mai mulţi ani după încheierea tratamentului. Experţii în domeniu afirmă că o astfel de imunoterapie a deschis o „eră nouă” în lupta împotriva cancerului. Testele preliminare au sugerat faptul că noul medicament dublează şansele de supravieţuire ale pacienţilor.

    Începând de marţi, medicii britanici vor putea să ofere medicamentul Nivolumab pacienţilor cu cancer pulmonar în stare avansată, pentru care intervenţia chirurgicală nu mai reprezintă o opţiune validă. Costurile vor fi suportate de producătorul medicamentului, compania Bristol-Myers Squibb.

    Terapia diferă de tratamentele „pătură”, aşa cum sunt denumite chimioterapia şi radioterapia, care ucid toate celulele din zonele afectate, inclusiv cele sănătoase.

    Citește mai mult AICI!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.