sâmbãtã, 13 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! Sepsi – UTA 1-0. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 5 septembrie 2023, 5:18 PM | Sport

    1

    UTA a reușit poate cel mai bun joc din acest sezon, din mai multe puncte de vedere chiar și peste cel din victoria cu FCSB, dar a părăsit terenul învinsă la Sfântu Gheorghe după două faze care au cântărit decisiv la împărțirea punctelor puse în joc. Revenim astfel cu notele jucătorilor, cu evaluarea lor conform celor văzute de noi.

    Gruparea arădeană, privată de prezența lui Mircea Rednic pe banca de rezerve din binecunoscutele motive medicale, a stat foarte bine în teren, a absorbit excelent presiunea adversarului, un adversar vizibil obosit după consumul fizic și mental din Norvegia, acolo unde a pierdut calificarea în grupele UEFA Conference League în fața celor de la Bodo Glimt.

    Dar mai mult decât așezarea în teren, îndeplinirea sarcinilor de joc, fiecare conform fișei postului, am văzut pentru prima dată și un joc de pase care a funcționat, cu acțiuni elaborate, cu ocazii care nu au apărut întâmplător sau doar pe contraatac. Am văzut un foarte bun mijlocaș, Freitas, mai ales în prima repriza, dar și cel puțin jumătate din a doua parte a jocului, l-am văzut pe Fabry care poate fi mereu un pericol la poarta adversă, chiar și dacă nu e în cea mai bună formă, l-am văzut pe Stolnik, foarte bun în duelurile directe cu masivii adversari, dar și foarte determinat și am mai văzut un Cooper mai dinamic ca niciodată de când a venit la UTA. L-am văzut și pe Iacob, un postar de reflex, care și-a scos echipa din două situații foarte complicate.

    Din păcate am văzut și că banca de rezerve a Bătrânei Doamne nu livrează mai nimic bun. Niciun jucător venit de pe bancă nu a confirmat, iar doi dintre ei chiar au influențat negativ rezultatul final al partidei.

    Este frustrant că UTA a pierdut printr-un gol primit în prelungirile partidei, dar dacă stăm să vedem partea plină a paharului, este îmbucurător că echipa câștigă în consistență și începe să aibă o identitate, rezistând mai bine de 90 de minute în fața câștigătoarei ultimelor două ediții a Cupei României.

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Florin Iacob – 7 – La torpila lui Aganovic a plonjat, dar nu era nimic de făcut. Execuția a fost aproape perfectă. În schimb a intervenit de două ori miraculos, cu două reflexe excelente, la șuturile lui Safranko și a lui Ninaj, ambele din careul mic.

    Diogo Rodrigues – 5 – Evoluție discretă a portughezului. Ne-a obișnuit cu incursiuni ofensive care aseară au lipsit și a fost dominat în banda sa de tânărul Oteliță, un fundaș de picior drept care a jucat pe un post cu care nu era obișnuit.

    Marko Stolnik – 7,5 – Determinat și exact în intervenții, Stolnik a fost un adevărat stâlp al apărării aseară la Sfântu Gheorghe.

    Alexandru Benga – 7 – Revenit printre titulari, Benga a dat tot ce a putut și a făcut cel mai bun joc al său din actualul campionat, profitând și de accidentarea de ultim moment a lui Markov. Din păcate a părăsit terenul accidentat.

    Raul Stanciu – 6 – Intrat în locul lui Benga, juniorul crescut la Socodor s-a ocupat bine de sarcinile trasate, chiar a avut curaj uneori să ia acțiuni pe cont propriu spre jumătatea adversă. Are nevoie de mai multe minute pentru a acumula experiență.

    Denis Dumitrașcu – 6 – Din punct de vedere defensiv, Denis s-a achitat bine de sarcini în lipsa lui Ali Abeid. A greșit o singură dată în zona careului lui Iacob la acea pasă greșită din care a rezultat ocazia lui Varga. Ofensiv, însă, deși este obișnuit să joace ca mijlocaș, Dumitrașcu a fost aproape inexistent.

    Marcelo Freitas – 7,5 – Calm, cu o bună viziune a jocului, cu calitate la pase fie că o face cu piciorul sau cu capul, Freitas a și recuperat multe mingi în zona mediană. Și-a ieșit puțin din rol în ultimele 15 minute. Atunci când UTA s-a retras deliberat și jocul colectiv nu a mai existat.

    Herald Marku – 6 – A fost activ, a încercat multe, dar a și greșit mult, mai ales la pase simple, ceea ce i-a și atras înlocuirea. Cu el în teren, UTA a stat mai sus decât a făcut-o după intrarea lui Carp.

    Cătălin Carp – 5 – Are veleități mai mult de fundaș. Este foarte lent pe faza de construcție și nici la recuperare nu stă bine. Joacă mai bine în zona defensivă, acolo unde stă mai aproape de adversar.

    Rareș Pop – 6 – A părut că a jucat slab, că nu l-a ajutat pe Diogo Rodrigues pe faza defensivă, dar cu el în teren UTA duce mereu mingea în zona careului advers. A reușit o bună centrare cu dreptul, una la care Cooper nu era în careu, iar Micovschi a ajuns târziu. Chiar și în zilele în care joacă modest, Rareș arată că are calitate și că poate oricând să producă pericol în treimea adversă.

    Cristian Mihai – 4,5 – A intrat în locul lui Rareș pe un post cu care nu este familiarizat, cel de mijlocaș stânga. Nu a livrat nimic din acea poziție, iar după accidentarea lui Benga a trecut în axul central, în zona mediană. A pierdut duelul fizic cu adversarii direcți, mai ales cu Aganovic și a provocat acel fault care a dus la marcarea unicului gol al partidei.

    Andrej Fabry – 7 – A fost puțin cam dezlânat în joc, dar a stat la baza multor acțiuni ofensive ale Bătrânei Doamne. A avut trei șuturi periculoase, unul peste poartă, altul parat de Niczuly de pe zona centrală și acea acțiune în bandă, dar l-am remarcat și la acea pasă spre Vucenovic la care austriacul s-a făcut de râs încă d ela preluare.

    Claudiu Micovschi – 6,5 – Un debut destul de bun al fostului rapidist. Am remarcat disciplina tactică, felul cum cobora să își ajute fundașul de pe partea sa, dar și plecările ofensive, atât în banda stângă unde a combinat foarte bine cu Cooper la bara acestuia, dar și în dreapta unde a fost destul de periculos.

    Albert Stahl – 4 – Distanța dintre a fi erou sau a fi hulit este uneori mai mică de un metru. Intrat în locul lui Micovschi, lui Stahl nu prea i-a ieșit nimic, a reușit doar o centrare slabă în careu și câteva acțiuni individuale blocate de adversari. La ultima fază, însă, Stahl trebuia să marcheze, era obligat să marcheze după cadoul primit de la Ninaj. Nu a făcut-o, astfel că nu a devenit erou…

    Godberg Cooper – 7 – Poate cel mai bun joc al său la UTA, deși nu a marcat. A ținut bine de minge, a fost mereu păzit de doi fundași ai adversarei și a fost aproape să marcheze dar șutul său a lovit bara.

    Alexandar Vucenovic – 4 – Cu nimic peste Leidsman, poate chiar mai slab la calitatea tehnică. S-a făcut de râs la pasa primită de la Fabry când a pierdut mingea precum un copil.

    Antrenor secund Sorin Rădoi – 6,5 – Excelentă atitudinea, foarte bună așezarea în teren, fizic echipa a stat bine, dar schimbările au tras în jos jocul grupării arădene.

    Citește și: 

    Bijuteria lui Aganovic și Stahl risipitorul… Sepsi a învins UTA cu un gol în prelungiri

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cineva zicea foarte bine pe Facebook că Mihai şi Stahl ar fi trebuit lăsaţi să vină pe jos la Arad după meci!!!!! Eu personal nu înţeleg cum s-a putut renunţa la atâţia jucători solizi ai echipei UTA şi să îl păstrezi pe Stahl, care pare o frunză dusă de vânt!

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.