joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Notele Bătrânei Doamne! UTA Arad – Rapid 1-1. Evaluarea jucătorilor echipei UTA conform Special Arad

    de Lucian Dănilă | 19 decembrie 2022, 6:46 PM | Sport

    0

    UTA a trecut pe lângă o victorie mare împotriva Rapidului. Jucătorii lui Adi Mutu au egalat dintr-un penalty la ultima fază, un penalty apărut după câteva decizii de arbitraj premergătoare infracțiunii cel puțin hilare, dar și după ce Benga a preferat să tragă de timp în loc să rămână în teren în acele secunde care mai erau până la fluierul final.

    A fost un concurs de împrejurări nefericite care au condus spre acel gol al lui Dugandzic, iar UTA va ierna pe poziția a 15-a, direct retrogradabilă, în loc de locul 13 pe care ar fi ajuns dacă ar fi învins gruparea din Giulești.

    Din 2019 și până acum, UTA și Rapid s-au întâlnit de nouă ori, iar suporterii arădeni așteaptă de atunci o victorie care refuză să mai vină deși în multe dintre aceste întâlniri Bătrâna Doamnă a avut toate punctele în mâini. Așa s-a întâmplat și la acel deja celebru meci din play-off-ul ligii secunde, când UTA conducea la pauză cu 1-0 iar Rapidul nu a avut lut la poartă, așa s-a întâmplat și în ianuarie pe Național Arena, atunci când UTA avea avantaj la pauză dar și un jucător mai mult pe teren. Așa și aseară, când s-au dictat 4 minute de prelungiri, era minutul 93 și 40 de secunde, și gruparea arădeană era în avantaj…

    Dacă este să extragem bilele albe ale acestui joc, trebuie remarcat efortul depus de echipă și de fiecare jucător în parte pentru a da totul ca UTA să învingă. Trebuie remarcat efortul și calitatea arătată de Otele, trebuie remarcat progresul făcut de Ubbink de la meci la meci, dar și curajul, sau tupeul în cel mai pozitiv sens pe care l-a arătat Rareș Pop. Trebuie felicitați Cascini și Isac pentru luptele grele în noroi pe care le-au dus la centrul terenului în fața unor adversari mai bine clădiți fizic cum sunt Albu, Emmers sau Crepulja, ar mai fi de remarcat și exactitatea jocului lui Hoxhallari, care nu a dezamăgit în ultimele două meciuri pe postul de fundaș central, dar și efortul depus de Vukcevic sau Dobrescu.

    L-am lăsat mai la urmă pe Alexandru Benga, liderul din acest sezon al echipei arădene. O evoluție magistrală, pătată oarecum de acea alegere de a încerca să tragă de timp într-un moment în care este clar că nu se impunea acest lucru. Benga a jucat perfect până la acea fază, dar penalty-ul dictat pentru Rapid a apărut chiar în zona părăsită de el…

    De pe bancă au intrat cu energie bună toți cei patru jucători, indiferent de minutele jucate. Avem, însă, și aici un „dar”, iar acesta îi este atribuit lui Maxim, jucătorul care a făcut acel fault în careu la Grigore. Maxim a intrat foarte bine și putea chiar închide meciul cu acel șut cu piciorul stâng după excelentă incursiune a lui Jobello. A fost doar corner, iar la următorul atac, lipsa sa de experiență s-a văzut în fața unui multiplu campion al Bulgariei cu zeci de meciuri la echipa națională, Dragos Grigore. Mai e și întrebarea: oare de ce chiar pe el l-a trimis Gyuszi Balint în teren? Probabil pentru că și-a câștigat acest loc la antrenamentele premergătoare jocului, probabil pentru că atunci când Balint a ales să-l introducă în teren la meciul cu Universitatea Cluj, Maxim s-a achitat bine de sarcini… Aseară, Maxim a făcut o greșeală, dar nu trebuie condamnat pentru asta. Este aceeași greșeală pe care au făcut-o într-o finală de Campionat Mondial jucători mari, uriași, cum sunt Dembele sau Otamendi…

    Dincolo de punctul obținut, UTA a arătat aseară că poate, și a arătat-o în fața unei echipe de play-off. Este, însă, la fel de adevărat că Rapid traversează cea mai slabă formă de la startul campionatului, iar în aceste condiții, cele două pierdute pe final, fac ca durerea să fie și mai mare.

    Până la acordarea notelor, să acordăm nota 10 publicului arădean care a înfruntat frigul și și-a încurajat echipa în fiecare secundă a jocului.

    public

    NOTELE JUCĂTORILOR ȘI ANTRENORULUI BĂTRÂNEI DOAMNE

    Florin Iacob – 7 – Evoluție sigură pentru portarul arădean, așa cum a fost și cea din etapa precedentă de la Cluj. A salvat fiecare minge trimisă de rapidiști pe poartă, iar la penalty nu îi putem atribui nicio vină. A fost la câteva secunde de a avea două meciuri fără gol primit, lucru cu care UTA nu s-a mai întâlnit de multă vreme.

    Marko Vukcevic – 6 – Discret pe faza ofensivă, muntenegreanul s-a achitat foarte bine de blocarea lui Alex Ioniță și a lui Junior Morais. A arătat un tonus foarte bun, câștigând aproape toate duelurile unu la unu cu adversarii.

    Alexandru Benga – 6,5 – O partidă aproape perfectă, umbrită de acea decizie de a trage de timp în ultimele secunde din prelungirile dictate de arbitru. Excelent în jocul aerian, de netrecut în duelurile directe, foarte bun pe intuiție și foarte bine adaptat la această luptă în noroi, Benga rămâne cu această „pată” din ultimele secunde ale partidei, lipsa sa din angrenajul defensiv la ultima fază dovedindu-se fatală pentru echipă.

    Erion Hoxhallari – 7 – Un nou joc foarte bun al albanezului. Nu s-a complicat, a jucat simplu fiecare fază, a câștigat toate duelurile din zona careului arădean.

    Mihai Dobrescu – 6 – Inexistent din punct de vedere ofensiv, Dobrescu a blocat foarte bine culoarele rapidiștilor în flancul stâng al defensivei arădene. Având în vedere suprafața de joc, Dobrescu a jucat fiecare minge cât s-a putut de simplu, chiar dacă acest „simplu” a însemnat de multe ori o degajare în tribune.

    Damian Isac – 6,5 – Titularizat în locul lui Anton, Isac nu a dezamăgit. Pe lângă lupta în noroi din zona mediană, Damian a fost chiar aproape de gol, dar șutul său a fost respins de Moldovan de sub bară.

    Juan Bautista Cascini – 6,5 – Revenit ca titular după o lungă perioadă, lipsa sa fiind cauzată de o accidentare, argentinianul a uitat pentru 90 de minute că țara sa a devenit campioană mondială chiar înainte de startul partidei cu Rapid. A luptat așa cum au luptat conaționalii săi în Qatar și a adus plus valoare în echipă în zona mediană.

    Rareș Pop – 7 – Foarte curajos în fața unuia dintre cei mai experimentați fotbaliști din Superliga, Junior Morais, Rareș Pop a arătat multă calitate și viziune în ciuda suprafeței de joc execrabile. Putea deveni eroul partidei dacă își făcea mai bine preluarea din minutele de final ale jocului, atunci când a fost blocat în extremis de Dragoș Grigore.

    Desley Ubbink – 7 – Un joc foarte consistent al olandezului la centrul terenului. Este autorul pasei de gol pentru Otele, iar în afara acestei reușite, Ubbink a ținut foarte bine de minge în zona mediană și în treimea adversă, dar a și recuperat multe mingi. S-a pripit, însă, cu acel șut defectuos din minutele de prelungiri, atunci când UTA avea posesia.

    Philip Otele – 9 – Un joc excelent al nigerianului. Nu doar pentru că a marcat, dar s-a distrat cu adversarii de câte ori avea mingea. A fost un permanent pericol pentru poarta lui Moldovan, dar pe lângă reușitele ofensive, Otele a blocat multe dintre atacurile adverse în jumătatea proprie.

    Wesley Jobello – 6,5 – Spre deosebire de meciul de la Cluj, Jobello a intrat foarte bine aseară și l-a dominat atât pe Belu cât și pe mai scundul Onea. A fost autorul unei acțiuni individuale excelente în finalul partidei, atunci când a pasat în centrul careului pentru Maxim, dar șutul acestuia a fost respins de Grigore în corner.

    Claudiu Keseru – 6 – De la Keșeru așteptăm cifre, reușite, goluri sau pase de gol. A avut câteva acțiuni, dar s-a adaptat cu greu suprafeței de joc, fiind puțin sub ritmul jocului.

    Virgiliu Postolachi – 6 – Intrat în locul lui Keseru, Postolachi s-a bătut cu fundașii Rapidului, dar fără reușite. Defazat, nu a fost niciodată la finalizare atunci când coechipierii săi erau în poziție bună de a-l pune în valoare.

    Antrenor Gyuszi Balint – 6,5 – Este clar că se vede un progres în jocul echipei. Defensiva a recâștigat acea siguranță din primul său mandat, Rapid ajungând foarte rar periculos la poarta lui Iacob. UTA arată mai bine fizic și arată și o agresivitate sporită. Din păcate, așa cum am mai văzut sub conducerea sa la unele meciuri cu FCSB sau cu FC Argeș, finalul nu a fost gestionat foarte bine și asta a făcut ca UTA să piardă în ultimele secunde două puncte.

    Paul Anton și Cristian Maxim nu au fost notați pentru că au evoluat foarte puțin.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.